moara-apa-drajna-parau.jpg

Monument istoric, moara de apă de la Drajna, construită în secolul XVII, va fi reabilitată cu fonduri europene. Contractul de finanțare a fost semnat încă de anul trecut, însă, din păcate, procedurile de licitație nu au fost finalizate nici până acum.

Moara de apă a fost administrată de Dumitru Kretzulescu-Warthiadi - proprietarul Castelului Filipescu. Ansamblul construit din piatră de râu a fost retrocedat în 2007, iar după mai mulți ani, Primăria Drajna a reușit să cumpere moara cu suma de 500.000 de lei

Din păcate, moara se află într-o stare de degradare avansată, acesta fiind și motivul pentru care administrația locală a propus reabilitarea ansamblului cu fonduri europene. Valoarea estimativă a contractului este de un milion de euro.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„La această oră se derulează procedura de achiziție publică, atât pentru proiectare, cât și pentru execuție. Procedura a fost, din păcate, întârziată, după ce a fost modificată legislație, iar noi a trebuit să ne conformăm având în vedere că obiectivul este monument istoric inclus în clasa A. Contractul de finanțare a fost semnat încă de anul trecut și sperăm că vom reuși amenajarea ansamblului”, a precizat Violeta Gonțea, primarul comunei Drajna.

Dacă proiectul va fi derulat, moara de apă ar putea să devină unul dintre cele mai atractive puncte turistice din zonă. Proiectul prevede nu doar consolidarea și modernizarea clădirii, ci și sistematizarea zonei, precum și realizarea unor ateliere meșteșugărești, pentru prezentarea vechilor tradiții românești.

Mai mult, primarului comunei Drajna a anunțat că, în cadrul proiectului, se dorește și captarea izvorului din apropiere pentru a fi pus în valoare mecanismul de măcinat.

monument-clasa-a-moara.jpg

moara-apa-drajna.jpg

monument-moara.jpg

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg