fbpx

51931656_630626960701358_1426813673606742016_n.jpgDupă ani buni, în care nimeni nu s-a atins de pădurea de pe raza comunei Vâlcănești, un localnic ne-a sesizat că, în ultimele zile au fost făcute tăieri masive.

Îngrijorat de situație, omul ne-a mărturisit că în urma acestor tăieri rămâne o imagine dezolantă.

„Mai tăiau și-n anii trecuți, dar câte un arbore, doi, acum în schimb, cantitatea de material lemnos este impresionantă, iar imaginea dezolantă. Nu știu cine sunt cei care taie, dacă este legal sau nu cine a dat aprobări. Mă îngrijorează situația în condițiile în care vedem ce se întâmplă la nivel național și ce riscăm și după aceste tăieri“, ne-a declarat localnicul din Vâlcănești care a dorit să-și păstreze anonimatul.

Contactați de redacția observatorulph.ro, atât edilul localității, Aurelian Manole, cât și șeful Ocolului Silvic Slănic, Daniel Mărtișcă, au susținut că știu de situație, iar tăierile sunt legale, fiind vorba despre un proces de rărire a pădurii, un demers necesar la un anumit interval de timp.

„Am verificat sesizarea. Tăierea este autorizată, este aprobată de anul trecut, din octombrie și nu este vorba despre vreun fenomen de defrișare, ci de rărire“, ne-a declarat Daniel Mărtișcă, de la Ocolul Silvic Slănic, instituție care are contract de pază pentru 20 de hectare de pădure din comuna Vâlcănești.

Vizați de această tăiere sunt aproape 4000 de arbori din pădurea aflată la ieșirea din Vâlcănești.

Foto

51721752_336260113658055_7907484457832022016_n.jpg

51794299_412489329522702_6887099369032515584_n.jpg

51931656_630626960701358_1426813673606742016_n.jpg

52001160_238228810391883_2272143162505953280_n.jpg

52082304_331351497581420_7259316413318299648_n.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg
Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg