fbpx

IMG_0003.JPG

Producătorii și artiștii din Câmpina și împrejurimi își pot promova mult mai ușor activitatea. Tot ce au de făcut este să se adreseze Centrului Național de Informare și Promovare Turistică din localitate. Tot aici sunt așteptați și vizitatorii care vor să obțină diverse informații.


Vacanțele elevilor, sesiunile de admitere la Școala de Poliție „Vasile Lascăr“, lunile de vară sunt perioadele cele mai active și aglomerate pentru Câmpina. Acest lucru reiese și din statisticile Centrului Național de Informare și Promovare Turistică de aici, loc unde vizitatorii celui de-al municipiu al județului se adresează de la un an la altul într-o proporție tot mai mare.


În 2018, conform datelor CNIPT, aproape 4567 de persoane au trecut pragul acestui centru în căutarea unor informații despre activitatea, obiectivele și serviciile din Câmpina. Dintre aceștia, peste 500 au fost turiști.
Dincolo de promovarea directă, activitatea CNIPT Câmpina este scoasă în evidență și la târgurile de turism naționale și internaționale.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești


Printre activitățile în care este prezentată și promovată Câmpina publicului larg se află și turul ghidat pietonal, organizat duminică, 27 ianuarie. Totodată, în incinta CNIPT, pot fi admirate lucrările artiștilor câmpineni sau din zonele învecinate municipiului. Fiecare artist își poate expune, timp de trei săptămâni, patru dintre lucrările reprezentative.


Centrul a fost deschis în 2016, are sediul chiar în zona centrală, pe Bulevardul Carol I, nr. 29. Cei care vor să afle informații atât despre activitatea centrului, cât despre Câmpina, pot accesa http://www.campinaturism.ro, site care este actualizat zilnic.

Foto:

IMG_0003.JPG

IMG_0004.JPGIMG_0007.JPG

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

...
970.jpg