fbpx

intoxicati-monoxid-carbon-fum.jpg

Medicii de la Serviciul de Ambulanță Județean Prahova au fost solicitați să intervină în localitățile Belciug și în Poienarii Apostoli, după ce doi adulți și un copil s-au intoxicat cu monoxid de carbon și cu fum.

Prima solicitare la 112 s-a înregistrat miercuri seară, în jurul orei 19.00, în localitatea Belciug, comuna Drăgănești. Ajuns la fața locului, echipajul medical al SAJ Prahova a constatat că victime sunt două persoane, soț și soție, în vârstă de 56 de ani, respectiv 61 de ani.

Cele două persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, cu diagnosticul de suspiciune intoxicație cu monoxid de carbon.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

O a doua solicitare s-a înregistrat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03.00, la Poienarii Apostoli. O persoană a sunat la 112 și a anunțat că trei persoane au fost intoxicate cu fum, printre victime fiind și un copil în vârstă de 7 ani. Ajuns la fața locului, echipajul SAJ Prahova a constatat că minorul necesită transportul la spital. Copilul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Ploiești, însoțit de mama sa, o a treia persoană, un bărbat în vârstă de 37 de ani, refuzând transportul la unitatea medicală. Ajuns la spital, minorul a fost asistat medical pe durata mai multor ore, însă nu a rămas internat la spital.

Pompierii militari au lansat recent un set de recomandări, pentru prevenirea unor situații de acest gen. Potrivit ISU Prahova, se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate.

Recomandări ISU Prahova:

-depozitarea materialelor combustibile se face la o distanță mai mare de un metru față de sobele metalice și de 50 de centimetri, la sobele de cărămidă sau teracotă.

- În fața ușiței de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică;
- Cordoanele de legătură ale aparatelor electrice trebuie verificate periodic, iar în cazul în care sunt uzate trebuie luate măsuri pentru înlocuirea acestora;
- Se folosește doar materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și este interzisă supraîncărcarea acesteia;
- Soba trebuie să funcționeze doar cu ușiţa închisă;
- Este interzisă așezarea materialelor combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta;

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg