fbpx

pensie-euro-casa-judeteana-pensii-prahova.jpg

Casa Județeană de Pensii Prahova efectuează plăți în valoare de peste 564.000 de lei către pensionarii prahoveni care locuiesc în Germania, Spania, Canada, SUA, Suedia, Australia, Franța, Elveția, Cehia, dar și în Noua Zeelanda. Cei mai mulți dintre ei au optat să primească banii în euro.

Pensionarii prahoveni stabiliți în străinătate își pot primi pensia pe teritoriul statului de domiciliu sau de reședință, în contul bancar declarat la Casa Județeană de Pensii Prahova. 

 Legislația comunitară în vigoare, potrivit Casei Județene de Pensii Prahova, permite ca persoana care are dreptul la pensie și la ajutor de deces, drepturi dobândite potrivit legislației române, să beneficieze de aceste prestații chiar dacă locul său de ședere obișnuită este stabilit pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene.  

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Pentru a asigura egalitatea de tratament între toți beneficiarii sistemului public de pensii și luând în considerare solicitările venite din partea celor care nu au domiciliul pe teritoriul unui stat membru al UE și nici nu își pot desemna un mandatar cu domiciliul pe teritoriul României, a fost prevazută posibilitatea plătii drepturilor cuvenite din sistemul public de pensii și pe teritoriul statelor extracomunitare”, a explicat Casa Județeană de Pensii Prahova..

Astfel, Casa Județeană de Pensii Prahova exportă în străinătate 485 pensii și alte drepturi de asigurări sociale în țări precum Germania, Spania, Canada, SUA, Suedia, Australia, Franța, Elveția, Cehia sau în alte țări din UE, inclusiv în Noua Zeelanda.

Valoarea totală a pensiilor plătite prin această procedură este de peste 564.000 de lei, a anunțat Casa Județeană de Pensii Prahova.

„Plata pensiilor în străinătate se face doar prin CITIBANK ROMANIA S.A, cu care CNPP are încheiat un parteneriat în acest sens. Astfel, pensiile și alte drepturi de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor sistemului public se transferă în străinătate, într-un cont bancar deschis de către aceștia la o banca de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere obișnuită, după caz. Beneficiarii nerezidenți pot solicita transferul bancar al drepturilor care li se cuvin într-una din următoarele valute: EURO; USD; GBP. În raport de moneda în care și-au exprimat opțiunea de plată a pensiilor, 385 de beneficiari au optat pentru plata pensiilor în EURO, 98 – în dolari americani și 4 – în lire sterline”, a precizat Casa Județeană de Pensii Prahova..

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg