fetita-arsuri-prahova.jpg

Grijă mare, părinți! O clipă de neatenție se poate solda cu evenimente nedorite. Așa s-a întâmplat în cazul a două fetițe din Prahova, care, ieri, au fost transportate de urgență la Spitalul Grigore Alexandrescu din București, după ce au suferit diverse arsuri.

Primul caz a fost semnalat joi, în jurul orei 08.40, în Ploiești. O fetiță în vârstă de 14 luni, din Ploiești, a suferit arsuri cu lichid fierbinte, de gradul I și II, pe o suprafață de 30% - 40% din corp. Ajunși la fața locului, medicii de la Serviciul de Ambulanță au constatat că minora prezintă arsuri, de gradul I și II, pe 30 - 40% din suprafața corpului, motiv pentru care copila a fost transportată la Spitalul de Pediatrie Ploiești. Cum arsurile erau pe o suprafață mai mare a corpului, fetița a fost transferată la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.

Un al doilea incident s-a înregistrat joi seară, la ora 19.00. De data aceasta, medicii de la Serviciul de Ambulanță au fost solicitați să intervină pentru acordarea de asistență medicală unei fetițe în vârstă de 3 ani, care prezenta arsuri de gradul II, pe 5% din suprafața corpului. Minora a fost transportată inițial la Spitalul de Pediatrie Ploiești și, ulterior, a fost transferată la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.


Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.