spitalul-judetean-ploiesti.jpg

Incidentul a avut loc miercuri dimineață, în Autogara Ploiești Sud. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a picat fulgerat la pământ. Tânărul a fost transportat la Spitalul Județean Ploiești însă, în ciuda eforturilor medicilor, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea vieții acestuia.

O persoană a sunat la 112 și a solicitat sprijinul medicilor de la Serviciul de Ambulanță Județean Prahova.

Citește și: Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul tânărului care a murit după ce a făcut infarct în Autogara Ploiești Sud

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Medicii ajunși la fața locului au constatat că tânărul este în stop cardio-respirator. Acesta a fost imediat resuscitat și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești, unde au fost continuate manevrele de resuscitare.

Citește și: Incident la Autogara Ploiești Sud. Un tânăr a făcut infarct

Din păcate, în ciuda eforturilor medicilor, tânărul nu a supraviețuit. Cadavrul va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei care a condus la deces.

foto: Arhivă


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.