fbpx

accident-bucov.jpg

Mini-vacanța de 1 Decembrie, din fericire, a fost una mai liniștită pentru personalul de la Serviciul de Ambulanță Prahova, media solicitărilor situându-se sub 400 de solicitări/24 de ore. 

Mini-vacanța de 1 Decembrie a fost una liniștită, susțin medicii de la Serviciul de Ambulanță Prahova, care spun că nu au existat cazuri de intoxicații alimentare sau situații în care anumite persoane ar fi consumat alcool în cantități periculoase.

Vineri, 330 de persoane au solicitat intervenția medicilor de la Serviciul de Ambulanță Județean Prahova, alte 641 de de persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor în zilele de sâmbătă și de duminică. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În mini-vacanța de 1 decembrie nu au lipsit însă accidentele rutiere. Vineri, 30 noiembrie, două persoane, un copil în vârstă de 5 ani și o tânără în vârstă de 30 de ani, au ajuns la Spitalul Județean Ploiești, în urma unui accident care a avut loc în Ploiești, pe strada Independenței.

Alte patru persoane au ajuns la spital, pe 1 Decembrie, tot în urma unor accidente rutiere. Astfel, o tânără în vârstă de 20 de ani și o femeie în vârstă de 43 de ani, au fost transportate la Spitalul județean Ploiești în urma unui accident rutier care s-a produs la Drajna de Jos. Tot la Spitalul Județean Ploiești a ajuns și un tânăr în vârstă de 18 ani, care, în timp ce se deplasat cu o bicicletă, a fost acroșat de un autoturism, pe strada Trandafirilor, din Ploiești. O a patra victimă a accidentelor rutiere înregistrate în data de 1 Decembrie este un bărbat în vârstă de 44 de ani, care a fost implicat într-un accident care a avut loc pe strada Ștrandului din Ploiești. Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Duminică, 2 decembrie, pe raza județului Prahova au avut loc trei accidente minore, la Ploiești, pe DN1 și Blejoi, care nu s-au soldat cu persoane transportate la spital.

„În mini-vacanța de 1 decembrie nu am avut un număr mare de solicitări, comparativ cu anii trecuți. Media solicitărilor s-a menținut la aproximativ 300. Totodată, de 1 Decembrie, nu au existat multe solicitări din punct de vedere medical””, a declarat pentru Observatorulph.ro Daniel Nicolae, directorul Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.

Medicii de la SAJ Prahova se pregătesc însă pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă, când numărul solicitărilor este cu mult mai mare. 

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
salina_urbana_BUNA_desk_9833f.jpg
970.jpg