fbpx

victimă-frig.jpg

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, care locuiește la o stână din Bălțești, a avut nevoie, marți, de ajutorul medicilor din cauza frigului.

O persoană a sunat la 112 și a solicitat sprijinul unui echipaj de la Serviciul de Ambulanță Prahova. Bărbatul a fost diagnosticat cu hipotermie și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Ploiești.

Medicii atrag atenția că hipotermia, respectiv scăderea temperaturii corpului sub 35 de grade Celsius, se poate instala rapid prin expunerea la frig, iar în ultima perioadă temperaturile atmosferice au fost cu mult mai scăzute.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Meteorologii au anunțat, de altfel, că „vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a intervalului, iar media maximelor va fi cuprinsă între 0 și 4 grade”.

La Ploiești, scăderea temperaturilor atmosferice a condus la o creștere a numărului de persoane care solicită găzduire la Căminul de noapte al Primăriei Ploiești. Marți noapte, de exemplu, aici au ajuns 46 de persoane. Numărul de paturi la Căminul de noapte din Ploiești este de 50, însă numărul de locuri poate fi suplimentat cu 30 de saltele.

foto cu caracter ilustrativ

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
salina_urbana_BUNA_desk_9833f.jpg
970.jpg
PÂNĂ LA ÎNCHIDEREA URNELOR.
HAI LA VOT!