ninsoare-noaptea-munte-varful-omu.jpg

Vremea se va menține deosebit de rece, potrivit ANM, până duminică, la ora 12.00, interval în care este valabilă o informare meteorologică. În Prahova a nins vineri noapte și sâmbătă dimineață, atât în zona de munte, cât și în alte regiuni din Prahova. Meteorologii au anunțat noi ninsori.

Vremea va deveni rece în toată țara, chiar deosebit de rece în estul și sud-estul teritoriului, unde și vântul va avea unele intensificări, se arată într-o informare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență .

„Valorile termice vor fi negative în cursul nopților și al dimineților în majoritatea regiunilor. În zonele montane va ninge și vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste, spulberând zăpada. Dacă vă deplasați în zone montane este necesar să vă interesați asupra condițiilor de drum, să aveți mașinile echipate corespunzător pentru zăpadă și să manifestați prudență maximă”, este atenționarea IGSU..

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Meteorologii au anunțat că în regiunile estice, sudice și centrale se vor semnala precipitații slabe, dar sub formă de ninsoare sau lapoviță.

La această oră ninge în mai multe zone de la munte, iar de dimineață a nins, ce-i drept foarte slab, și la Ploiești.


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.