fbpx

adapost-improvizat-cartoane-copii.jpg

Incidentul a avut loc, în jurul orei 22.40, în stația T.C.E. aflată în apropierea intersecției străzilor Gheorghe Grigore Cantacuzino cu General Eremia Grigorescu.

În timpul activităților specifice de patrulare, în cursul nopții de marți, 23.10.2018, în jurul orei 22.40, un echipaj din cadrul Serviciului Ordine Publică a observat, în stația T.C.E. aflată în apropierea intersecției străzilor Gheorghe Grigore Cantacuzino cu General Eremia Grigorescu, un adăpost improvizat din cartoane, iar alături se aflau două cărucioare de copii, a precizat Poliția Locală Ploiești.

În urma verificărilor, au fost identificați doi minori a câte un an și șase luni fiecare, precum și trei aduți, doi bărbați și o femeie.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Mama copiilor, în vârstă de 43 ani, a invocat faptul că nu deține o locuință și din această cauză este nevoită să stea pe străzi.

Polițiștii locali au solicitat la fața locului prezența lucrătorilor de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova, care au preluat mama și pe cei doi copii, ce au fost transportați la un centru maternal specializat.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg