Căsătoriile vor fi suspendate la Ploiești. Măsura intră în vigoare de săptămâna viitoare

0

La Ploiești nu se vor mai oficia căsătorii, începând de luni, 13 aprilie. Tot cu această dată se suspendă depunerea declarațiilor de căsătorie.

Măsura este luată în conformitate cu Adresa nr. 3220473/27.03.2020 emisă de Ministerul Afacerilor Interne, Direcția de Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, potrivit Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor (SPLCEP) Ploiești.

Astfel, „începând cu data de luni, 13 aprilie 2020, se suspendă depunerea declarațiilor de căsătorie și oficierea căsătoriilor în municipiul Ploieşti, a anunțat Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor (SPLCEP) Ploiești.

Măsura a fost luată în vederea prevenirii răspândirii coronavirusului – Covid-19, pe întreaga perioadă a stării de urgență.

Foto cu caracter ilustrativ

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău