- Publicitate -

Şoferi beţi şi fără carnet, prinşi pe drumuri publice

Poliţiştii din Buşteni l-au depistat ieri pe A. Cătălin din staţiune, care conducea un autoturism pe strada Telecabinei din localitate deşi avea permisul de conducere suspendat din data de 5.05.2010. Acestuia i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care avea suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.
Poliţiştii rutieri din Urlaţi l-au depistat pe M. Nicolae, în vârstă de 21 de ani din comuna Amaru, judeţul Buzău, care conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu din localitate deşi consumase băuturi alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat de conducătorul auto.        În tump ce D. Nicolae, de 77 de ani, din comuna Aluniş conducea un autoturism  în Slănic şi încerca să depăşească un microbuz, un copil alerga pe partea carosabilă după minge s-a speriat şi a căzut lovindu-se de un tomberon.    În urma impactului minorul a fost rănit uşor.
Poliţiştii rutieri din Câmpina au fost sesizaţi prin intermediul Apelului unic de urgenţă „112” despre faptul că pe strada Podului din municipiu un autoturism a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că aspectele sesizate se confirmă, iar conducătorul auto, B. Victor, în vârstă de 60 de ani, domiciliat în  Bucureşti emana halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat de conducătorul auto, motiv pentru care şi lui i-a fost întocmit dosar penal.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Bărbat salvat de pompieri la Ploiești, după ce a fost găsit inconștient într-o cisternă pe care o curăța [GALERIE FOTO]

Un bărbat de 38 de ani a fost salvat în ultima clipă de pompierii prahoveni, după ce a leșinat într-o cisternă care transportase ciclopentan...

A rămas pe drumuri la aproape 70 de ani. „Dintr-o întâmplare nefericită, tot ce am strâns într-o viață a ars”

Un bătrân de aproape 70 de ani din comuna Balta Doamnei a rămas pe drumuri, în prag de sărbători, după ce casa i s-a...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Bărbat salvat de pompieri la Ploiești, după ce a fost găsit inconștient într-o cisternă pe care o curăța [GALERIE FOTO]

Un bărbat de 38 de ani a fost salvat în ultima clipă de pompierii prahoveni, după ce a leșinat într-o cisternă care transportase ciclopentan...

A rămas pe drumuri la aproape 70 de ani. „Dintr-o întâmplare nefericită, tot ce am strâns într-o viață a ars”

Un bătrân de aproape 70 de ani din comuna Balta Doamnei a rămas pe drumuri, în prag de sărbători, după ce casa i s-a...

Câștigă o invitație dublă la Balul Filarmonicii din Ploiești

Observatorul Prahovean și Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești vă invită la concurs având ca premiu o invitație dublă la Balul Filarmonicii. Filarmonica “Paul Constantinescu” organizează pe...

Cel mai agresiv sezon al virozelor la copii, din ultimii 10 ani. „Vârful îmbolnăvirilor va fi în februarie 2023”, spun medicii

 În această perioadă, spitalele sunt pline cu copii diagnosticați cu viroze respiratorii. Medicii spun că este cel mai agresiv val de viroze din ultimii...

Evaziune fiscală la Orășelul Copiilor din Ploiești. Reportaj cu camera ascunsă difuzat de Ploiești TV [VIDEO]

Organizat în premieră la hipodrom, Orășelul Copiilor din Ploiești a fost ocupat de tot felul de comercianți care nu eliberează bonuri fiscale, așa cum...

Parteneri

MindArchitect

- Publicitate -