- Publicitate -

Vezi ce străzi se repară zilele acestea în Ploieşti

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Ploieşti au început lucrările de amenajare a parcărilor din  zona străzilor Gh. Lazăr, Ştefan cel Mare şi Profesor Dr. Bagdazar  din  municipiul Ploieşti, valoarea contractului fiind de  132 050,75 lei fără TVA, cu termen de finalizare 12.05.2011.
Totodată vă reamintim că în perioada 07.04.2011 – 07.05.2011 se execută lucrări de reparaţii curente la Pasajul de la  Gara de Sud din  municipiul Ploieşti, constând în refacerea rosturilor de dilatare, la calea de rulare. Lucrările se vor desfăşura pe tronsoane, asigurându-se fluenţa necesară evitării blocajelor, iar semnalizarea se va realiza corespunzător.
Primăria îşi  cere scuze faţă de toţi participanţii la trafic şi locuitorilor din zonă pentru disconfortul creat şi îi roagă pe toţi cetăţenii afectaţi de aceste lucrări, ca orice problemă aparută în perioada desfăşurării intervenţilor, să o  semnaleze  la numerele de telefon 022/ 595063 – Dispecerat Primăria Ploieşti, 0721 624 604 – Liviu Gheorghiu, şef Serviciu Căi Rutiere şi Reţele Edilitare şi 0753 099 773 – Teodora Marin, director Direcţia Tehnic – Investiţii.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Ce măsuri ar trebui luate împotriva urșilor care ajung în localități?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Cod galben de inundații pe râurile Prahova și Teleajen

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenționare de cod galben de inundații, avertizare valabilă inclusiv pentru râurile...

Razie, vineri noapte, pe șoselele din Câmpina. Zeci de autovehicule au fost controlate

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au desfășurat, vineri, în intervalul orar 22.00-00.00, o acțiune, pe raza de competență, în vederea identificării conducătorilor auto...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Cod galben de inundații pe râurile Prahova și Teleajen

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenționare de cod galben de inundații, avertizare valabilă inclusiv pentru râurile...

Razie, vineri noapte, pe șoselele din Câmpina. Zeci de autovehicule au fost controlate

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au desfășurat, vineri, în intervalul orar 22.00-00.00, o acțiune, pe raza de competență, în vederea identificării conducătorilor auto...

Accident grav pe Autostrada A2, pe sensul Constanța spre București. Trei persoane au ajuns la spital

Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă, pe Autostrada A2 pe sensul Constanța către București, la kilometrul 162, în zona localității Cernavodă, județul Constanța. Trei persoane...

Cum a ajuns Ploieștiul, municipiul reședință de județ, fără cișmele – VIDEO

Temperaturile caniculare din ultimele zile au readus în atenție lipsa cișmelelor din Ploiești. Subiectul a ajuns și în Consiliul Local. Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici,...

Trei medalii pentru România la Olimpiada Internațională de Lingvistică

Lotul României a obținut la Olimpiada Internațională de Lingvistică o medalie de aur, una de argint și una de bronz, a transmis ministrul Educației,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -