- Publicitate -

OMV Petrom scumpeşte din nou benzina şi motorina în următoarele zile

Data:

Preţul carburanţilor comercializaţi de OMV Petrom va creşte în următoarele zile din cauza majorării cotaţilor internaţionale ale petrolului, cauzată de tensiunile sociale şi politice din Orientul Mijlociu şi Nordul Africii.
Noi facem ajustarea preţurilor într-o manieră moderată, ţinând cont de evoluţiile internaţionale. Noi capturăm trendul, şi nu neapărat vârfurile de preţ. Există un grad de corelare cu cotaţile internaţionale, dar vârfurile nu au fost capturate de Petrom în ultimii şase ani. În următoarele zile vor fi creşteri de preţ, dar nu vom prelua vârfurile, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe.
Cea mai recentă majorare efectuată de OMV Petrom a fost în 16 februarie, când motorina s-a scumpit cu şapte bani pe litru.
Potrivit unor date prezentate anterior de companie, motorina vândută de Petrom s-a scumpit, din ianuarie 2010 până în decembrie 2010, cu 24%, de la 3,78 lei/litru la 4,7 lei/litru. Impactul taxelor asupra evoluţiei preţului a fost o contribuţie de 8%, iar cel al cotaţiilor internaţionale la motorină şi deprecierea leului faţă de dolar a fost de 16 puncte. Calculul a fost efectuat pe baza mediilor lunare ale preţului de referinţă Petrom.
În cazul benzinei creşterea a fost de 20%, de la 4,02 lei/litru la 4,82 lei/litru. +8% a fost impactul taxelor (mărirea TVA de la 19% la 24% a avut cel mai mare impact) şi +12% a fost impactul cotaţiilor internaţionale la benzină şi deprecierea RON vs. USD, conform companiei.
Potrivit datelor INS, preţurile combustibililor au urcat anul trecut cu peste 15%.
ANAF a întocmit un raport privind producătorii şi distribuitorii de carburanţi în care se spune că preţul la pompă a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010, fără a fi determinat de evoluţia cotaţiilor de bursă la ţiţei, cursul valutar şi taxele percepute de stat, iar aproape toate companiile au raportat pierderi semnificative, câştigurile nefiind reflectate corespunzător.
Principalele companii care distribuie carburanţi în România sunt OMV Petrom (SNP), Rompetrol, Lukoil şi MOL.
sursa: mediafax.ro

 

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Oradea a avut, doar în 2023, investiții din fonduri europene de 918 milioane lei. Ploieștiul…?

Numai în anul 2023 Municipiul Oradea a finalizat investiții...

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...

Noua lege a pensiilor. Cum poți ieși la pensie anticipată

Noua lege a pensiilor ar urma să intre în...

Poziția oficială a IPJ Prahova în cazul polițistului ploieștean acuzat de viol

La data de 8 aprilie, la sediul Secției nr.4...

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Oradea a avut, doar în 2023, investiții din fonduri europene de 918 milioane lei. Ploieștiul…?

Numai în anul 2023 Municipiul Oradea a finalizat investiții...

Accident pe DN1, în zona Azuga. Șoferii autoturismelor implicate sunt asistați medical

Evenimentul rutier s-a produs joi, după ora 17, la...

Noua lege a pensiilor. Cum poți ieși la pensie anticipată

Noua lege a pensiilor ar urma să intre în...

Poziția oficială a IPJ Prahova în cazul polițistului ploieștean acuzat de viol

La data de 8 aprilie, la sediul Secției nr.4...
- Publicitate -