- Publicitate -

Fotbal: Astra-Rapid 1-2

Ultimul joc de verificare ”tare” de dinaintea deschiderii stagiunii a stat sub semnul momentelor emoționante prilejuite de retragerea oficială a lui Gică Rohat. Jucător-emblemă pentru Astra, căpitanul promovărilor – cum scrie pe statueta primită din mâna patronului Ioan Niculae – și-a condus sâmbătă, pentru ultima oară, echipa la intrarea în teren pentru meciul cu Rapid. A jucat câteva zeci de secunde cu același număr 5 și a schimbat câteva pase cu colegii din defensiva căreia i-a fost ”stâlp” ani în șir. După care a predat banderola lui Takayuki Seto, a primit îmbrățișările coechipierilor de până acum, alături de care va continua să lucreze, dar în staff-ul clubului, și a primit suvenirurile pregătite de conducere, în aplauzele asistenței.
”Amicalul” transmis în direct de GSp TV a fost binevenit pentru ambele echipe, chiar dacă numai de fotbal îți putea ardea pe o așa vreme rece, cu ploaie măruntă, agasantă, care a înmuiat gazonul și a făcut ca mingea să joace feste combatanților. Astfel, după ce Miranda a reușit primul său gol, unul de efect la pasa excelentă a lui Tigoianu (minutul 18), Stan a pătruns impetuos prin tot terenul adversarei, a șutat bine și Coman a plonjat fără a putea reține balonul. Dar acesta s-a oprit în petecul de noroi din fața porții (min.28)! Astra reușise o jumătate de oră cu evoluție dezinvoltă, aproape de ceea ce tocmai ceruse Tibi Selymes. A fost de ajuns însă ca Strătilă, decis să facă și faza de apărare, să alunece la marginea careului nostru pentru ca giuleștenii să profite și să egaleze prin Herea (30). Iar peste opt minute Candido Da Costa a trimis cu boltă de la distanță, Grigore a fost la minge dar s-a lăsat păcălit de traiectoria ei (i s-a și strigat din teren că iese) – bară și gol, 2-1 pentru Rapid. Scorul la pauză, care avea să rămână și rezultat final, cu toate că Astra a avut situații de fructificat: Miranda a reluat sec centrarea lui Mățel, însă Straton a avut un reflex salvator (70); Budescu și-a marcat debutul, plus ziua de naștere, prin două execuții bune la loviturile libere (64 și 90+3), foarte aproape de reușită. Apropo de Straton, acesta i-a luat locul în poartă lui Dani Coman, eliminat după intrarea de… arte marțiale asupra aceluiași sărbătorit de sâmbătă.
Antrenorii au folosit un număr mare de jucători. La ASTRA au jucat Grigore – Mățel, Mihalache (min.84 Croitoru), Oprsal (85 Valdez), Junior Morais (53 Țigănașu), Strătilă (65 Rusu), Seto (89 Teehlok ), N’Doye (46 Goian), Stan (46 Paulinho), Tigoianu (46 Budescu), Miranda.
RAPID a intrat cu Coman – Da Costa, M.Antonio, M.Constantin, Bozovici, Roman, N. Grigore, Spadacio, Frunză, Herea, Sburlea. Pe parcurs au intrat Straton, Olberdam, Grigorie, Pancu, Ezequias, Cesinha, Lazăr, Glauber, Cassio.
sursa: fcastraploiesti.ro

 

 

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Bărbat salvat de pompieri la Ploiești, după ce a fost găsit inconștient într-o cisternă pe care o curăța [GALERIE FOTO]

Un bărbat de 38 de ani a fost salvat în ultima clipă de pompierii prahoveni, după ce a leșinat într-o cisternă care transportase ciclopentan...

A rămas pe drumuri la aproape 70 de ani. „Dintr-o întâmplare nefericită, tot ce am strâns într-o viață a ars”

Un bătrân de aproape 70 de ani din comuna Balta Doamnei a rămas pe drumuri, în prag de sărbători, după ce casa i s-a...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Bărbat salvat de pompieri la Ploiești, după ce a fost găsit inconștient într-o cisternă pe care o curăța [GALERIE FOTO]

Un bărbat de 38 de ani a fost salvat în ultima clipă de pompierii prahoveni, după ce a leșinat într-o cisternă care transportase ciclopentan...

A rămas pe drumuri la aproape 70 de ani. „Dintr-o întâmplare nefericită, tot ce am strâns într-o viață a ars”

Un bătrân de aproape 70 de ani din comuna Balta Doamnei a rămas pe drumuri, în prag de sărbători, după ce casa i s-a...

Câștigă o invitație dublă la Balul Filarmonicii din Ploiești

Observatorul Prahovean și Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești vă invită la concurs având ca premiu o invitație dublă la Balul Filarmonicii. Filarmonica “Paul Constantinescu” organizează pe...

Cel mai agresiv sezon al virozelor la copii, din ultimii 10 ani. „Vârful îmbolnăvirilor va fi în februarie 2023”, spun medicii

 În această perioadă, spitalele sunt pline cu copii diagnosticați cu viroze respiratorii. Medicii spun că este cel mai agresiv val de viroze din ultimii...

Evaziune fiscală la Orășelul Copiilor din Ploiești. Reportaj cu camera ascunsă difuzat de Ploiești TV [VIDEO]

Organizat în premieră la hipodrom, Orășelul Copiilor din Ploiești a fost ocupat de tot felul de comercianți care nu eliberează bonuri fiscale, așa cum...

Parteneri

MindArchitect

- Publicitate -