- Publicitate -

Firmă de pază, amendată de poliţişti

Poliţiştii din Azuga au efectuat în cursul zilei de ieri o acţiune ce a vizat  verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind paza bunurilor şi valorilor. Acţiunea a presupus controlarea a 3 obiective şi 7 agenţi de pază. Au fost constatate şi nereguli care au impus aplicarea a 4 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 9.300 lei.De exemplu, administratorul unei societăţi comerciale a fost sancţionat contravenţional pentru că nu avea planul de pază întocmit pentru obiectivul controlat, iar agenţii de pază nu erau dotaţi cu uniformă şi semne distinctive, aşa cum prevăd normele legale. În plus, administratorul montase un sistem de supraveghere video fără a fi atestat sau licenţiat în acest sens, motiv pentru care i-a fost întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile Legii 333/2003.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Unde ar trebui Primăria Ploiești să organizeze Orășelul Copiilor 2022?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Unde ar trebui Primăria Ploiești să organizeze Orășelul Copiilor 2022? Participă la sondajul Observatorul Prahovean

Observatorul Prahovean te invită să îți exprimi opinia cu privire la viitoare locație a „Orășelului Copiilor 2022” din Ploiești. Citește și: Orășelul Copiilor din Ploiești...

Manager de spital care aruncă mii de lei, din bani publici, pentru telefoane de fițe, dar nu cumpără imunoglobulină pentru copii, fiindcă că „e...

În primă fază, la citirea informației, m-a năucit ideea. Un spital din Iași a anunțat achiziția în sistem de închiriere a două telefoane Iphone...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

În Prahova există școli care folosesc încă sobe pe lemne pentru încălzirea sălilor de clasă

Elevii din 228 de școli și grădinițe prahovene vor trece peste această iarnă încălzindu-se, în sălile de clasă, cu lemne. Județul nostru se află...

Cadastru și carte funciară gratuite pentru locuitorii din comuna Valea Călugărească

Locuitorii comunei Valea Călugărească vor beneficia de cadastru și carte funciară gratuite în acest an. Primăria localității a anunțat că a fost demarată activitatea...

În timp ce unii ploieșteni nu au căldură în apartamente, alții reclamă că stau cu geamurile deschise pe motiv că frig caloriferele prea tare

În timp ce unii ploieșteni se plâng că, din cauza avariilor, nu au căldură în apartamente, alții reclamă faptul că trebuie să deschidă geamul...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -