- Publicitate -

Elevii ploieşteni, premianţi la poezie

Trei elevi ploieşteni au reuşit să câştige Festivalul Naţional de Poezie „Ocrotiţi de Eminescu”, care s-a desfăşurat în intervalul 28-30 ianuarie. Concursul a avut loc la Blaj anul acesta iar reprezentanţii Prahovei au reuşit să impresioneze juriul şi publicul participant.
Elevii prahoveni au sânge de poet, iar acest argument este suţinut de ultima isprava a reprezenzanţilor locali la Festivalul Naţional de Poezie Ocrotiţi de Eminescu care a avut loc la Blaj. Prin intermediul Casei de Cultură I.L Caragiale din municipiu, elevii ploieşteni s-au întors victorioşi de la evenimentul care a avut loc între 28 şi 30 ianuarie. La fiecare categorie, micuţii poeţi au reuşit să fure câte un premiu.
Iată cu ce premii s-au întors micuţii ploieşteni:
Pentru secţiunea recitare:
Premiul I prin eleva Riciu Andreea de la Colegiul Tehnic “Lazăr Edeleanu Ploieşti
Premiul II prin: Giurgiuveanu Teodora de la Colegiul Naţional “Jean Monnet Ploieşti şi Iosif Adrian Mihai de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul Ploieşti
Menţiune prin: Toma Raluca de la Colegiul Naţional “I.L.Caragiale Ploieşti, Apatean Floriana şi Dumitrache Beatrice de la Colegiul Naţional “Nichita Stănescu Ploieşti, şi Ciutacu Alexandru de la Colegiul Naţional “Mihail Cantacuzino Sinaia.
La secţiunea creaţie:
Premiul II prin Baltaru Roxana Diana – studentă.
Premiul Bibliotecii Judeţene Lucian Blaga Alba prin Stan Iulia Alexandra de la Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir Breaza.
Premiul Fundaţiei “Codruţa Marica Târgu. Mureş prin Iliosu Florina Alexandra de la Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir Breaza.
Premiul Revistei “Foaia Poporului Sibiu prin Barbu Adrian Bogdan – student
Menţiune prin Moise Ana de la Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu Breaza.

 

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Mihaela Tătaru, FJT Prahova: “Problema lipsei apei calde din Ploiești ne afectează, dar să ne bucurăm pentru că Ploiești devine Capitala Tineretului”

Mihaela Tătaru este exemplul clar de tânără care a crezut și crede în Ploiești. La 29 de ani este președintele Fundației Județene de Tineret...

Lista evenimentelor care au loc, în weekend, în Prahova. Târguri, concerte și evenimente sportive

Pentru cei care nu au plecat în acest weekend la mare sau la munte există o altă alternativă pentru petrecerea timpului liber. În Prahova...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Petrolul s-a calificat în noul format al Cupei României, după 4-0 cu CSC Șelimbăr

Noul format al Cupei României prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior...

Șeful Protecției Consumatorului despre meniul din restaurante: „E greu de crezut că lăbuța de crocodil sau cotletul de zebră sunt proaspete”

„Este greu de crezut că cotletul de zebră și lăbuța de crocodil se vând la fel de bine ca pieptul de pui. Dar, totuși,...

Povestea de succes a companiei Verytas, condusă de Aurelian Amuza. Cum a ajuns să construiască un bloc cu birouri și apartamente de lux în...

În zona 0 a municipiului Ploiești, pe strada Bucegi la nr 12, se construiește primul bloc cu birouri și locuințe de. Imobilul, vecin cu...

Petrolul vinde la pachet biletele pentru meciurile cu FCSB și FC Argeș. Cât costă

Petrolul Ploiești vinde, la pachet, bilete la meciurile pe care le va disputa cu FCSB și FC Argeș, pe stadionul Ilie Oană. Prețurile pornesc...

Ce despăgubiri primesc victimele accidentelor rutiere, pe cale amiabilă sau în instanță – Ce reprezintă ”punctajul traumatologic”

Știm că suntem obligați să încheiem asigurări de răspundere civilă auto (RCA), dar puțini cunosc ce drepturi au și prin ce proceduri complicate își...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -