spot_img
- Publicitate -

Petrolul Ploiești poate sărbători astăzi promovarea!

Data:

thumbnaildgadfhfs_1131x800.jpg

FC Petrolul se pregăteşte să încheie, şi matematic, conturile cu eşalonul trei, meciul de astăzi, cu CS Mioveni 2, fiind de aşteptat să parafeze promovarea în Liga a II-a. Partida se va desfăşura pe „Ilie Oană”, cu începere de la ora 14.00.

- Publicitate -

Exilul Petrolului în subsolul fotbalului românesc se apropie de final, ploieştenii fiind pregătiţi să facă, mâine, şi ultimul pas către eşalonul secund.

Cu şase puncte avans şi un meci în minus faţă de următoarea clasată, Voinţa Turnu Măgurele, când au mai rămas trei etape din actuala ediţie de campionat, „lupii” mai au nevoie de un singur punct pentru a-şi asigura, şi din punct de vedere matematic, promovarea în Liga a II-a.

Şi, evident, ploieştenii pornesc din postura favoriţilor indiscutabili în confruntarea cu CS Mioveni 2, diferenţa de valoare şi de experienţă dintre cele două combatante fiind cât se poate de clară.

Masa de Paște: Ce este bine să evităm dacă am ținut post

Sărbătorile Pascale vin cu mese îmbelșugate, dar și cu riscuri pentru sănătate, mai ales pentru cei care au ținut post. Mielul, drobul, cozonacul și...
- Publicitate -

Dar, chiar dacă sărbătoarea promovării este aproape, elevii lui Romulus Ciobanu au pregătit confruntarea cu formaţia argeşeană la fel ca şi pe cele de până acum, acordându-i toată atenţia necesară.

loieştenii au efectuat antrenamente zilnice, fiind gata să le ofere susţinătorilor lor o victorie şi un spectacol pe măsură în întâlnirea CS Mioveni 2.

Una de la care vor lipsi doi dintre titularii obişnuiţi ai acestui retur de campionat, Cristian Andor şi Georgian Păun, primul fiind, în continuare, accidentat, iar cel de-al doilea suspendat după ce a acumulat patru cartonaşe galbene.

- Publicitate -

Biletele pentru această partidă se găsesc la casa de bilete a stadionului „Ilie Oană”, deschisă până la ora de start a întâlnirii.

sursa: fcpetrolul.ro

 

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Tzancă Uraganu, gest emoționant în ajunul Învierii

Ca la fiecare mare sărbătoare, Tzancă Uraganu, unul dintre...

Sera viitorului din Prahova produce trufandale pentru supermarketuri

Și în România se poate! Departe de imaginea clasică...

Cum se vede Ploieștiul de sus. Zbor deasupra orașului

Aproape de Ploiești, în Strejnic, se află Aeroclubul Teritorial...

Imagini cu un șofer ”sinucigaș” care umblă liber prin Ploiești

Poate că mulți dintre voi consideră titlul acestui articol...

Maestrul Titi Tudor, în lacrimi în Joia Mare. ”Mă las, renunț la tot!”

Într-o zi în care liniștea ar trebui să domnească,...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Masa de Paște: Ce este bine să evităm dacă am ținut post

Sărbătorile Pascale vin cu mese îmbelșugate, dar și cu...

Ai fost sunat pentru produse ”minune” din Republica Moldova?

Observatorul Prahovean derulează de la începutul anului campania Siguranță...

Permisul de conducere își schimbă valabilitatea [Proiect]

Un proiect de lege care a fost deja aprobat...

Doliu în lumea teatrului. A murit actorul Alexandru Georgescu

Actorul Alexandru Georgescu, cunoscut pentru rolurile din „D-ale Carnavalului”,...

Locul III Mondial pentru echipa ploieșteană Eastern Foxes

Locul al III-lea la Mondialele de Roboticā de la...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum, se poate și la Ploiești?

Primăria Ploiești anunță începerea unei acțiuni importante pentru siguranța...

Mârlănia unor oameni în costum

Cum exprimarea pe rețelele de socializare este (încă) liberă,...

Dr. Vâjeu: Sistemul de sănătate din Franța versus România

Doctorul Ciprian Vâjeu, medic ortoped specializat în chirurgia coloanei...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Aur la baschet, în Serbia, pentru Ioana Savu, din Ploiești

Ioana Savu, sportivă legitimată la Clubul Sportiv Județean Prahova,...

Micii campioni la șah, bucurie și spirit competițional la Primăria Ploiești

Primăria Municipiului Ploiești a fost, zilele acestea, gazda unui...

Trofeul național de baschet de la „U17” rămâne la Ploieşti

Echipa de baschet „U17” a CSM CSŞ BBA Petrolul...
- Publicitate -

CS Judeţean Prahova, pas important pentru proomovare

Puţină lume s-ar fi aşteptat ca CS Judeţean Prahova...

Darius Petre, campionul de Aur la gimnastică artistică

Disciplinat și serios, niciodată prea obosit, prezent la toate...

Aur internațional pentru Clubul Shiro Washi Ploiești

Finalul săptămânii trecute a adus medalii internaționale de aur...

Petrolul Ploiești anunță un nou antrenor alături de Topal

Petrolul Ploiești a anunțat că, alături de Mehmet Topal,...