14_burleanu_buna3_0817a72496_90943900.jpg

Despre cum a ajuns Răzvan Burleanu la șefia Federației Române de Fotbal s-au scris sute de articole. Venit într-o lume murdară și coruptă, cea a fotbalului românesc, Burleanu a fost prezentat ca salvatorul sportului rege din țara noastră. Rezultatele au confirmat însă ceea ce era de așteptat: un om din afara fenomenului, chiar dacă are sprijinul unor sfere de influență puternice, este incapabil să gestioneze situația.

Fost președinte al Federației de Minifotbal, adică nimeni în drum în fotbalul adevărat, Burleanu a îngropat încă un vis de calificare a naționalei. Alegerea lui Daum, un incompetent dovedit, dar prezentat ca salvatorul naționalei, a mai tras o palmă iubitorilor fotbalului.

Venirea mult prea târzie a lui Cosmin Contra și rezultatele promițătoare încă de la debut, nu pot șterge alți 4 ani de așteptare. Burleanu, într-o permanentă campanie de imagine, și-a dat examenul competenței profesionale și l-a picat.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Aroganța în relația cu marile valori ale fotbalului românesc, cu suporterii, cu presa, reprezintă adevărata față a personajului. Cum să accepte cooptarea unor nume ca Hagi, Popescu, Petrescu, Lupescu, când aceștia l-ar fi putut eclipsa, când în preajma lor s-ar fi văzut că este nimeni?

FRF nu avea nevoie de un Burleanu pentru a mătura corupția din fotbal. Pentru asta există instituții specializate, plătite din bani publici. FRF avea nevoie de un profesionist, de un om de fotbal. FRF nu joacă în Campionatul Mondial Anticorupție, ci ar trebui să joace în cel de fotbal. 

Mandatul jenant al lui Burleanu se încheie și urmează alegeri la FRF, 18 aprilie. Neavând decența să își asume dezastrul pe care l-a produs, Burleanu vrea un nou mandat. În luptă au intrat Ionuț Lupescu și Marcel Pușcaș. 

Lupescu, un candidat redutabil, cu recunoaștere internațională, reprezintă un real pericol pentru Burleanu. L-ar fi putut combate cu CV-ul, cu rezultatele din primul său mandat, însă Burleanu nu are așa ceva. Așa că tot ce i-a rămas de făcut este să împroaște.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a continuat, marţi, pe site-ul său, dezvăluirile despre contractele încheiate de FRF, în perioada în care director general al forului era Ionuţ Lupescu. Burleanu susţine că federaţia a plătit către firme ale lui Lupescu aproximativ 300.000 de euro pentru diverse servicii.

”Dezvăluirile” lui Burleanu le găsți pe site-ul său, AICI

Pentru o imagine corectă și echidistantă, este bine să citiți și ancheta reputaților jurnaliști de la riseproject, despre afacerile preacuviosului Răzvan Burleanu. Lectura AICI.

Este de competența organelor de cercetare să stabilească dacă acele servicii au fost prestate, dacă erau utile Federației și evaluate corect. Dincolo de toate acestea rămâne discuția despre incompetența dovedită a unuia care a dus fotbalul românesc undeva dincolo de lumea a treia.

Micul justițiar narcisist, cu aspect de IT-ist panicat, rămâne un personaj care amintește de infiltrarea securiștilor prin toate structurile, cu succese ”remarcabile”. Măcar de-ar fi fost un IT-ist adevărat, stăpân pe meserie...

Înțelegi, stimabile Burleanu? Indiferent cum ar fi contracandidatul, împroșcarea acestuia nu te face mai bun, ba din contra...


Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.

Sport
  • Joi, 13 Septembrie 2018
  • De Andra Ilie

Petrolul Ploiești, victorie cu Chindia Târgovişte

Petrolul şi-a continuat urcuşul către vârful clasamentului, ajungând pe treapta a treia a podiumului Ligii 2 Casa Pariurilor, după victoria obţinută, în această seară, în restanţa cu Chindia...