veolia-ilie-oana.png

Petrolul Ploiești va avea un buget de performanță asigurat de compania Veolia.

 

Negocierile dintre club și reprezentanții companiei, care administrează la Ploiești rețeaua de apă, canalizare și căldură, pentru încheierea contractului de sponsorizare, sunt avansate. 

De altfel, numele Veolia a apărut sub forme de bannere pe stadionul Ilie Oană, inclusiv pe băncile de rezerve, la meciul cu Dentas Tărtășești de sâmbătă, în urma căruia Petrolul a promovat în Liga a treia.

 

La meci au asistat 15.000 de spectatori, care au asigurat o coregrafie superbă, un record pentru liga a patra.

Citește aici un interviu cu Mădălin Mihailovici, reprezentantul Veolia, despre implicarea la Petrolul Ploiești, acordat observatorulph.ro.