paulestipetrolul

Primul meci oficial al noii echipe a Petrolului a fost unul care a oferit momente rare pentru Păulești, locul în care programarea Ligii A Prahova a stabilit că trebuie să înceapă noul drum al petroliștilor.

 


Primul impact, înainte de jocul în sine, a fost cel al galeriei petroliste, care a desfășurat și la Păulești un spectacol demn de prima ligă. Cu o asistență record pentru un meci pe terenul de la Păulești, 1500 de persoane, 90 la sută petroliști, Petrolul a dat senzația că se poate impune în fața campioanei județene din sezonul anterior.

A deschis scorul repede, prin Decebal Nae, care a fructificat o centrare perfectă a lui Dumitrescu (min. 10), a mai ratat două ocazii imense până la pauză, prin Crăciun și Olaru și a intrat la pauză în avantaj minim, 1-0.

În partea secundă, Petrolul s-a retras, așteptând să dea lovitura pe contraatac, dar a căzut și fizic, fapt care a permis Păuleștiului să vină în permanență spre poarta lui Marinică. Pe contraatac, însă, Dragoș Gheorghe și Nae au ratat două ocazii din situație de unu la unu cu portarul advers, iar cu 3 minute înainte de final, CS Păulești a egalat prin Țânțaru, după o fază în care Ciobanu a vrut parcă să arate că nu vrea să înscrie contra Petrolului.

Un punct care a mulțumit Păuleștiul, dar și două punte mari irosite de Petrolul, care a arătat două mari carențe în joc: ratări prea multe din poziții clare și o cădere fizică evidentă, după minutul 60.

Marele câștig, așa cum era de anticipat, a fost susținerea de care s-au bucurat petroliștii, fanii lor fiind, din nou, impresionanți!

CS Păulești – Petrolul 1-1 (0-1)

 CS Păulești: Vreme – Țugui, Neacșu, Bărăgan, Cr. Mihai – I. Alexandru, M. Mihai – L. Dumitru, Zăinescu (71 Arnăutu), Țânțaru – A. Ciobanu (90 Dogaru). Antrenor: Iulius Mărgărit.

Petrolul: Marinică – Olaru, Crăciun, Micu, Catană – Puchea – Dumitrescu (65 Butufei), Cl. Tudor (cpt), Vintilă, D. Gheorghe – Nae (73 Constantinescu). Antrenor: Octavian Grigore.

Cartonașe galbene: Neacșu (68), Alexandru (73)/ Dumitrescu (65), Butufei (76), Vintilă (86)

Au arbitrat: Andrei Moroiță – Cătălin Popovici și Octavian Ciorăscu (toți din Ploiești)

Observator AJF: Marian Deaconu (Ploiești)

VIDEO Atmosferă incendiară creată de suporterii petroliști