România de coșmar! 19-23 cu Angola, la Olimpiadă

romaniahandbal

Naționala feminină de handbal a României s-a făcut de râs în meciul inaugural de la Olimpiadă. Ajutată de programarea meciurilor, naționala condusă de Thomas Ryde a întâlnit azi-noapte cel mai accesibil adversar din grupă, Angola.

- Publicitate -
- Publicitate -

Meciul a fost ca un horror cu buget redus. Plecată la Rio cu gândul de a lua o medalie olimpică, România a marcat primul gol cu Angola abia în minutul 10, și acela din 7 metri. Era 0-3 și, după o egalare rapidă, 3-3 în minutul 13, totul părea să reintre în normal.

N-a fost așa, pentru că tot Angola a fost mai lucidă și s-a desprins din nou pe tabelă. A fost 9-11 la pauză, dar nici în ultimele 30 de minute nu a avut loc revenirea pe care  o  tot așteptau specialiștii.

Cu o apărare dezlânată, cu un atac enervant de previzibil, România a arătat jalnic. Neagu s-a zbătut, a dat 7 goluri, dar a și ratat 3 aruncări de la 7 metri, Brădeanu nu a existat, jocul cu pivotul a fost blocat ușor, Buceschi, nerefăcută fizic, a încercat prea mult acțiunile individuale, iar Geiger a dat un gol, și acela la ultima fază!

- Publicitate -
- Publicitate -

Extremă stânga nu am avut, practic, iar de pe dreapta Chiper a  dat goluri, dar suma erorilor comise de ea a anihilat numărul de goluri marcate.

Dacă mai amintim că nici 6 la 4 România a nu marcat în poarta Angolei, e lesne de închipuit cam ce a jucat naționala lui Ryde.

Să vrei medalii la Rio, dar să nu fii în stare nici măcar să ajungi la 20 de goluri marcate cu Angola, înseamnă să ai 1.50, dar să îți propui un slam-dunk! Nicio echipă din grupa României nu va marca mai puțin de 20 de goluri cu Angola!

- Publicitate -
- Publicitate -

Ar mai fi ceva! Cea mai bună jucătoare a României a fost Paula Ungureanu! Fără paradele ei, diferența de scor ar fi fost mult mai mare.

Imaginea dezastrului este ilustrată și de cotele pe care le aveau la victorie cele două echipe: România- 1,02, Angola- 18.00 !!!

România va juca luni cu Brazilia, țara gazdă, apoi cu Spania, Norvegia și Muntenegru! De data asta, este greu de crezut că se va repeta istoria de la Mondiale, unde echipa a început slab, dar a terminat pe locul al treilea! Să ne uităm, puțin, și la adversarii pe care-i mai are naționala în grupă! Locul 4, ultimul care asigură calificarea din grupe,  pare o himeră, cel puțin acum!

- Publicitate -
- Publicitate -

Foto: prosport

Ciprian Pap
Ciprian Pap este jurnalist local din 2007. A lucrat ca redactor/reporter/realizator în presa tipărită dar și în TV, în redacții precum Universul Prahovean, Telegraful de Prahova, Alpha TV Ploiești, Monitorul de Prahova și Telegrama de Prahova (colaborator). Din 2008 face parte din echipa Observatorul Prahovean, unde a pus umărul la construcția ediției online. A renunțat treptat la scris pentru a se dedica dezvoltării tehnice a ziarului online și a proiectelor conexe iar acum este coordonatorul echipei tehnice. Este pasionat de tehnologie, publicitate și new media și îl vedeți semnând, din când în când, articole de profil.

NO COMMENTS

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exit mobile version
- Publicitate -