stadion ilie oana

Aleșii locali au aprobat actul adițional la contractul de licență exclusivă de marcă și l-au împuternicit pe primarul Adrian Dobre să înregistreze mărcile cu Petrolul la OSIM.

Printr-o hotărâre aprobată în 2009 au fost preluate prin cesiune mărcile OSIM deținute de Federația Sindicatelor Libere din Petrol (FSLP) și transmise drepturile exclusive de exploatare și de folosință a acestora către SC Petrolul Ploiești. Scopul acestui demers l-a reprezentat preluarea prin cesiune de către municipiul Ploiești a mărcilor cu sigla Petrolul deținute de FSLP, respectiv mărcile FC Petrolul Ploiești, FC Petrolul Ploiești 1924, Fotbal Club Petrolul, Petrolul Ploiești, Petrolul 52, Petrolul 95. Contractul prevedea ca este valabil pe perioada de valabilitate a mărcilor, urmând ca la momentul reînnoirii mărcii, contractul să fie prelungit de drept pe perioada menționată în cererea de reînnoire a mărcii. 

 

Trebuie precizat că întregul demers a fost realizat abia după ce Petrolul Ploiești a intrat în faliment. De altfel, la baza semnării actului adițional stă o adresă transmisă de lichidatorul judiciar sal Fotbal Club Petrolul SA, care a comunicat sentința Tribunalul Prahova prin care s-a declarat falimentul de la Fotbal Club Petrolul SA.

La ședința Consiliului Local Ploiești au participat mai mulți suporteri ai Petrolului, inclusiv Octav Preda.