euro 2016 franta romania program clasamente rezultate

Între 10 iunie şi 10 iulie, întreaga atenţie a lumii va fi aţintită spre Franţa, unde va avea loc a 15-a ediţie a Campionatului European de fotbal. Cele mai bune 24 de naţionale ale continentului se vor lupta timp de o lună pentru trofeul suprem, iar competiţia va avea acoperire completă pe www.prosport.ro.

 

Aici veţi găsi programul complet, rezultatele şi clasamentele actualizate ale celor şase grupe de la Campionatul European de fotbal 2016

Prezentă din nou la un turneu final după o aşteptare de opt ani, România a fost repartizată în Grupa A, alături de ţara gazdă, Franţa, Elveţia şi Albania, iar tricolorii vor disputa meciul de deschidere în compania Franţei, pe 10 iunie, de la 22:00, pe Stade de France.

Programul României în Grupa A de la Euro 2016

  • 10 iunie: Franţa - România, de 22:00
  • 15 iunie: România - Elveţia, de la 19:00
  • 19 iunie: România - Albania, de la 22:00

 

Este prima ediţie din istorie în care la Euro vor fi prezente 24 de echipe, iar în fazele eliminatorii se vor califica, pe lângă primele două clasate din fiecare grupa, şi cele mai bune patru locuri trei (detalii la finalul articolului).EURO 2016 - Unde se văd LIVE meciurile de la Campionatul EuropeanPartidele de la Campionatul European de fotbal vor putea urmărite în direct pe teritoriul României la ProTV şi Dolce Sport.Dolce Sport (post disponibil doar în reţeaua Telekom) va transmite integral toate cele 51 de partide ale competiţiei, în timp ce ProTV a achiziţionat pachetul "free-to-air", prin care şi-a asigurat partidele României de la Euro, dar şi cele mai bune meciuri ale zilei.Astfel, conform unui comunicat emis de ProTV, televiziunea din Pache Protopopescu va transmite în total 23 de partide. În ceea ce priveşte fazele eliminatorii, ProTV va transmite patru din cele opt optimi, sferturile, semifinalele şi finala.

 

EURO 2016, COTELE LA PARIURIFranţa este marea favorită la câştigarea trofeului, în viziunea caselor de pariuri, selecţionata ţării gazdă fiind urmată de Germania (cotă 4,50) şi Spania (cotă 6,50). În ceea ce priveşte România, echipa lui Anghel Iordănescu este cotată cu şanse infime. Cu o cotă de 201 la câştigarea Euro 2016, România e "depăşită" din acest punct de vedere doar de Ungaria, Irlanda de Nord (ambele echipe cu care ne-am luptat în grupa de calificare) şi adversara din Grupa A, Albania.COTE EURO 2016 la câştigarea trofeului

  • Franţa - 4,00
  • Germania - 4,50
  • Spania - 6,50
  • Anglia - 9,50
  • Belgia - 12
  • Italia - 17
  • Portugalia - 21
  • Croaţia - 26
  • Austria - 41
  • Polonia - 51
  • Rusia - 67
  • Elveţia - 67
  • Ţara Galilor - 81
  • Turcia - 81
  • Ucraina - 101
  • Suedia - 101
  • Islanda - 101
  • Cehia - 126
  • Slovacia - 151
  • Irlanda - 151
  • România - 201
  • Ungaria - 351
  • Irlanda de Nord - 351
  • Albania - 501

 

România - cotă 1,61 că se va califica în optimiTricolorii stau mai bine în ceea ce priveşte şansele de se califica în fazele eliminatorii. În condiţiile în care şi locul 3 poate duce în optimi, bookmakerii oferă o cotă de 1,61 pentru o calificare a României.
Favoritele la câştigarea celor 6 grupe de la Euro 2016

  • Grupa A - Franţa - 1,33  (Elveţia - 4,75, România - 9, Albania - 26)
  • Grupa B - Anglia - 1,83 (Rusia - 4,33, Ţara Galilor - 4,50, Slovacia - 10)
  • Grupa C - Germania - 1,40 (Polonia - 4,50, Ucraina - 9,50, Irlanda de Nord - 21)
  • Grupa D - Spania - 1,57 (Croaţia - 4, Cehia - 10, Turcia - 10)
  • Grupa E - Belgia - 2,10 (Italia - 2,62, Suedia - 7, Irlanda - 11)
  • Grupa F - Portugalia - 1,85 (Austria - 3, Islanda - 7, Ungaria - 13)

TOP 5 Golgheteri ai Euro 2016, în funcţie de cotele la pariuri

1. Thomas Muller (Germania) - 8
2. Cristiano Ronaldo (Portugalia) - 9
3. Antoine Griezmann (Franţa) - 9
4. Harry Kane (Anglia) - 13
5. Olivier Giroud (Franţa) - 15

Jucătorii români cu cele mai bune cote: Bogdan Stancu - 501, Nicuşor Stanciu - 501

Aici veţi găsi programul complet, rezultatele şi clasamentele actualizate ale celor şase grupe de la Campionatul European de fotbal 2016Program complet Euro 2016. Clasamentele celor 6 grupe şi rezultatele partidelor disputateGRUPA A - CLASAMENT, PROGRAM, REZULTATE

 EchipăMeciuriVict.EgaluriÎnfr.Golav.Pct.
1 Franţa 0 0 0 0 0 0
2 România 0 0 0 0 0 0
3 Elveţia 0 0 0 0 0 0
4 Albania 0 0 0 0 0 0

Programul meciurilor din Grupa A la Euro 2016

Vineri, 10 iunie 

Franţa — România (Stade de France — Saint-Denis, 22,00, ora României) 

Sâmbătă, 11 iunie 

Albania — Elveţia (Stade Bollaert-Delelis — Lens, 16,00) 

Miercuri, 15 iunie 

România — Elveţia (Parc des Princes — Paris, 19,00) 
Franţa — Albania (Stade Velodrome — Marsilia, 22,00) 

Duminică, 19 iunie 

Elveţia — Franţa (Stade Pierre Mauroy — Lille, 22,00) 
România — Albania (Stade de Lyon — Lyon, 22,00)

GRUPA B - CLASAMENT, PROGRAM, REZULTATE

 EchipăMeciuriVict.EgaluriÎnfr.Golav.Pct.
1 Anglia 0 0 0 0 0 0
2 Rusia 0 0 0 0 0 0
3 Slovacia 0 0 0 0 0 0
4 Ţara Galilor 0 0 0 0 0 0

Programul meciurilor din Grupa B la Euro 2016

Sâmbătă, 11 iunie 

Ţara Galilor — Slovacia (Stade de Bordeaux — Bordeaux, 19,00) 
Anglia — Rusia (Stade Velodrome — Marsilia, 22,00) 

Miercuri, 15 iunie 

Rusia — Slovacia (Stade Pierre Mauroy — Lille, 16,00) 

Joi, 16 iunie 

Anglia — Ţara Galilor (Stade Bollaert-Delelis — Lens, 16,00) 

Luni, 20 iunie 

Rusia — Ţara Galilor (Stadium de Toulouse — Toulouse, 22,00 
Slovacia — Anglia (Stade Geoffroy-Guichard — Saint-Etienne, 22,00)

GRUPA C - CLASAMENT, PROGRAM, REZULTATE

 EchipăMeciuriVict.EgaluriÎnfr.Golav.Pct.
1 Germania 0 0 0 0 0 0
2 Ucraina 0 0 0 0 0 0
3 Polonia 0 0 0 0 0 0
4 Irlanda de Nord 0 0 0 0 0 0

Programul meciurilor din Grupa C la Euro 2016

Duminică, 12 iunie 

Polonia — Irlanda de Nord (Stade de Nice — Nisa, 19,00) 
Germania — Ucraina (Stade Pierre-Mauroy — Lille, 22,00) 

Joi, 16 iunie 

Ucraina — Irlanda de Nord (Stade de Lyon — Lyon, 19,00) 
Germania — Polonia (Stade de France — Saint-Denis, 22,00) 

Marţi, 21 iunie 

Ucraina — Polonia (Stade Velodrome — Marsilia, 19,00) 
Irlanda de Nord — Germania (Parc des Princes — Paris, 19,00)

GRUPA D - CLASAMENT, PROGRAM, REZULTATE

 EchipăMeciuriVict.EgaluriÎnfr.Golav.Pct.
1 Spania 0 0 0 0 0 0
2 Croaţia 0 0 0 0 0 0
3 Turcia 0 0 0 0 0 0
4 Cehia 0 0 0 0 0 0

Programul meciurilor din Grupa D la Euro 2016

Duminică, 12 iunie 

Turcia — Croaţia (Parc des Princes — Paris, 16,00) 

Luni, 13 iunie 

Spania — Cehia (Stadium de Toulouse — Toulouse, 16,00) 

Vineri, 17 iunie 

Cehia — Croaţia (Stade Geoffroy-Guichard — Saint-Etienne, 19,00) 
Spania — Turcia (Stade de Nice — Nisa, 22,00) 

Marţi, 21 iunie 

Cehia — Turcia (Stade Bollaert-Delelis — Lens, 22,00) 
Croaţia — Spania (Stade de Bordeaux — Bordeaux, 22,00)

GRUPA E - CLASAMENT, PROGRAM, REZULTATE

 EchipăMeciuriVict.EgaluriÎnfr.Golav.Pct.
1 Belgia 0 0 0 0 0 0
2 Italia 0 0 0 0 0 0
3 Suedia 0 0 0 0 0 0
4 Irlanda 0 0 0 0 0 0

Programul meciurilor din Grupa E la Euro 2016

Luni, 13 iunie 

Irlanda — Suedia (Stade de France — Saint-Denis, 19,00) 
Belgia — Italia (Stade de Lyon — Lyon, 22,00) 

Vineri, 17 iunie 

Italia — Suedia (Stadium de Toulouse — Toulouse, 16,00) 

Sâmbătă, 18 iunie 

Belgia — Irlanda (Stade de Bordeaux — Bordeaux, 16,00) 

Miercuri, 22 iunie 

Italia — Irlanda (Stade Pierre-Mauroy — Lille, 22,00) 
Suedia — Belgia (Stade de Nice — Nisa, 22,00)

GRUPA F - CLASAMENT, PROGRAM, REZULTATE

 EchipăMeciuriVict.EgaluriÎnfr.Golav.Pct.
1 Portugalia 0 0 0 0 0 0
2 Austria 0 0 0 0 0 0
3 Ungaria 0 0 0 0 0 0
4 Islanda 0 0 0 0 0 0

Programul meciurilor din Grupa F la Euro 2016

Marţi, 14 iunie 

Austria — Ungaria (Stade de Bordeaux — Bordeaux, 19,00) 
Portugalia — Islanda (Stade Geoffroy-Guichard — Saint-Etienne, 22,00) 

Sâmbătă, 18 iunie 

Islanda — Ungaria (Stade Velodrome — Marsilia, 19,00) 
Portugalia — Austria (Parc des Princes — Paris, 22,00) 

Miercuri, 22 iunie 

Islanda — Austria (Stade de France — Saint-Denis, 19,00) 
Ungaria — Portugalia (Stade de Lyon — Lyon, 19,00)

Fazele eliminatorii EURO 2016Optimi de finală Euro 2016Sâmbătă, 25 iunie 

Meci 1: A2 — C2 (Stade Geoffroy-Guichard — Saint-Etienne, 16,00) 
Meci 2: D1 — B/E/F3 (Stade Bollaert-Delelis — Lens, 22,00) 
Meci 3: B1 — A/C/D3 (Parc des Princes — Paris, 19,00) 

Duminică, 26 iunie 

Meci 4: F1 — E2 (Stadium de Toulouse — Toulouse, 22,00) 
Meci 5: C1 — A/B/F3 (Stade Pierre-Mauroy — Lille, 19,00) 
Meci 7: A1 — C/D/E3 (Stade de Lyon — Lyon, 16,00) 

Luni, 27 iunie 

Meci 6: E1 — D2 (Stade de France — Saint-Denis, 19,00) 
Meci 8: B2 — F2 (Stade de Nice — Nisa, 22,00)Sferturi de finală Euro 2016

Joi, 30 iunie

Sfert 1: Câştigător meci 1 - Câştigător meci 2 (Stade Velodrome — Marsilia, 22,00)Vineri, 1 iulie

Sfert 2: Câştigător meci 3 - Câştigător meci 4 (Stade Pierre-Mauroy — Lille, 22,00)

Sâmbătă, 2 iulie

Sfert 3: Câştigător meci 5 - Câştigător meci 6 (Stade de Bordeaux — Bordeaux, 22,00)

Duminică, 3 iulie

Sfert 4: Câştigător meci 7 - Câştigător meci 8 (Stade de France — Saint-Denis, 22,00)Semifinale Euro 2016Miercuri, 6 iulie

Semifinală 1: Câştigător sfert 1 - Câştigător sfert 2 (Stade de Lyon — Lyon, 22,00)

Joi, 7 iulie

Semifinală 2: Câştigător sfert 3 - Câştigător sfert 4 (Stade Velodrome — Marsilia, 22,00)

Finala Euro 2016

Duminică, 10 iulie, Stade de France — Saint-Denis, 22,00


Euro 2016: Formatul turneului - se califică primele două locuri din fiecare grupă şi cele mai bune 4 formaţii clasate pe locul 3

Pentru acomodarea cu noul sistem, de la 16 la 24 de echipe, se vor adăuga încă două grupe în această fază a competiţiei, şi încă o rundă în fazele eliminatorii. Cele şase grupe (A-F) vor conţine în continuare câte patru echipe, dar nu se vor mai califica doar primele două locuri din fiecare grupă, ci şi patru cele mai bune locuri 3, ceea ce înseamnă că în fazele eliminatorii vor concura 16 echipe. Acest format însumează 51 de meciuri, faţă de cele 31 ale campionatelor anterioare.

Euro 2016: Cum sunt departajate echipele în caz de egalitate de puncte

Departajarea echipelor în grupă

Dacă două sau mai multe echipe vor termina la egalitate de puncte după ce toate meciurile din grupă s-au încheiat, se vor aplica următoarele departajări:

1. Numărul de puncte obţinute în meciurile directe ale echipelor care au terminat la egalitate de puncte
2. Golaverajul din meciurile directe ale echipelor care au terminat la egalitate de puncte
3. Numărul de goluri înscrise în meciurile directe
4. Golaverajul superior luând în calcul toate meciurile grupei
5. Numărul mai mare de goluri marcate luând în calcul toate meciurile grupei
6. Dacă doar două echipe se află la departajare şi sunt la egalitate după primele 6 criterii, dar şi după ce s-au întâlnit în ultima etapă a grupei, se vor oraniza lovituri de departajare (acest criteriu nu se aplică dacă mai mult de două echipe sunt la departajare)
7. Clasamentul fair-play ( 1 punct pentru un cartonaş galben, 3 puncte pentru un cartonaş roşu, ca şi consecinţă a primirii a două "galbene", 3 puncte pentru un cartonaş roşu direct, 4 puncte pentru un cartonaş roşu direct, după ce jucătorul mai avea un cartonaş galben) - echipa cu cele mai puţine puncte merge mai departe
8. Poziţia în clasamentul UEFA

Departajarea locurilor 3 din fiecare grupă

  • 1. Numărul de puncte obţinute
  • 2. Golaverajul
  • 3. Numărul de goluri marcate
  • 4. Clasamentul fair-play ( 1 punct pentru un cartonaş galben, 3 puncte pentru un cartonaş roşu, ca şi consecinţă a primirii a două "galbene", 3 puncte pentru un cartonaş roşu direct, 4 puncte pentru un cartonaş roşu direct, după ce jucătorul mai avea un cartonaş galben) - echipa cu cele mai puţine puncte merge mai departe
  • 5. Poziţia în clasamentul UEFA

sursa: prosport.ro

 

Mai multe articole
  • Joi, 19 Octombrie 2017
  • De Observatorul Prahovean

Echipa Visuri la Cheie a construit o casă de la zero pentru familia unui tânăr cu handicap. Galerie FOTO

  • Miercuri, 18 Octombrie 2017
  • De Andra Ilie

Coaliția PSD-ALDE încalcă programul de guvernare. La 1 ianuarie nu se mai reduce TVA și nu cresc pensiile

  • Miercuri, 18 Octombrie 2017
  • De Marius Nica

Un ploieștean care a vrut să obțină numere roșii la o mașină adusă din Germania acuză autoritățile de discriminare