Cum a ajuns Mihai Stoichiță antrenor la Petrolul

0
antrenor petrolul

antrenor petrolul

Cu o zi înainte de debutul său pe banca „galben-albaştrilor”, în meciul cu CSMS Iași, Mihai Stoichiţă, noul antrenor de la Petrolul Ploiești a povestit, ieri, cum a ajuns să antreneze echipa de la Ploiești.

„Am fost sunat de un vechi prieten al meu, acesta rugându-mă să ajut o echipă care nu este într-o situaţie foarte fericită. Am fost de acord şi am încheiat un contract cu un scop foarte bine determinat, acela de a redresa situaţia echipei până la sfârşitul acestui campionat. Mi-am luat postul în primire de ieri, atunci când am condus şi primul antrenament. Am discutat cu băieţii, i-am cunoscut, pe mulţi îi ştiu, pe unii i-am promovat chiar eu în prima divizie acum ceva timp. În primul rând, i-am întrebat dacă ei cred că se vor salva de la retrogradare. Şi le-am spus foarte clar: cine nu crede, e liber să plece. Ne strângem mâna şi asta este! Eu sunt ferm convins că ne vom salva de la retrogradare. Cine nu crede în mine şi în ideea pe care am transmis-o, atunci să îşi vadă de drum”, a declarat Mihai Stoichiţă. „Nu este pentru prima dată când preiau o echipă într-o situaţie de genul acesta, nu prea fericită, dar vreau să vă spun ceva: fotbalul este acelaşi pe peste tot, calitatea umană şi calitatea tehnică fac foarte mult diferenţa. Am văzut că aici sunt jucători care, totuşi, au un trecut cu un CV destul de stufos din punct de vedere al educaţiei sportive, fotbalişti care au evoluat la echipe importante. Nu am venit aici pentru bani, ci efectiv la rugămintea celor care mi-au făcut această propunere, pe care am luat-o ca pe o provocare. De ce n-aş reuşi să revigorez eu o echipă pe care majoritatea celor care se învârt în lumea fotbalului o consideră, acum, terminată!”, a susținut Stoichiță.

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău