Petrolul a efectuat aseară antrenamentul oficial pe „GelreDome”, arena pe care, astăzi, de la ora 21.00 (ora României) va juca pentru calificarea în play-off-ul Europa League. Ulterior, la conferința de presă organizată de gazde, tehnicianul Petrolului, Cosmin Contra, a anunțat că mizează pe o victorie
“Am venit aici ştiind că nu avem nimic de pierdut mâine seară. Se poate spune că, după rezultatul de săptămâna trecută, cei de la Vitesse au prima şansă la calificare, dar vrem să jucăm un fotbal de calitate, să înscriem, pentru că trebuie să facem asta, şi să furnizăm surpriza”, a afirmat Cosmin Contra. “Poate că Vitesse este echipa mai bună, ţinând cont de faptul că are experienţă în Europa, lucru care le lipseşte jucătorilor noştri. Însă, în primul meci am jucat mai bine decât ei, am avut mai multe şanse de gol şi cred că acel 1-1 n-a fost un rezultat bun pentru noi”, a mai spus tehnicianul “lupilor”. “Avem o problemă, pentru că am jucat trei meciuri la rând acasă, în care ne-am creat 25 de ocazii dar n-am reuşit să câştigăm niciuna dintre aceste întâlniri. Jucăm bine, avem ocazii, dar atunci când ajungem în faţa porţii nu izbutim să înscriem. Sper ca fotbalul ofensiv pe care l-am practicat în ultimele partide să fie încununat cu succes. Din punct de vedere al atitudinii, al calităţii jocului, cred că echipa se află la un nivel înalt. Singurul lucru care ne lipseşte este victoria”, a descris Contra situația. “Vom aborda meciul deschis, vom ataca şi vom căuta să înscriem. Ne vom lupta cu toate forţele pentru calificare”, a conchis antrenorul principal al “galben-albaştrilor”.
Partida dintre Vitesse şi FC Petrolul va fi transmisă, în direct, de către Digisport 1 şi de Radio România Actualităţi.