- Publicitate -

Anunțul oficial: Adrian Mutu este noul antrenor principal al Petrolului

Data:

Petrolul Ploiești a anunțat pe site-ul clubului că Adrian Mutu este noul antrenor principal al echipei.

- Publicitate -

Comunicatul oficial:

Fostul mare internațional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploiești, un contract ce se va întinde până la finalul stagiunii 2025-2026.

Adrian Mutu își va cunoaște noii elevi pe 3 ianuarie, ziua în care Petrolul va pleca în cantonament în Antalya, și îi va avea drept colaboratori în staff-ul tehnic pe Bogdan Pătrașcu, Florin Stângă (antrenori secunzi), Cătălin Grigore (antrenor pentru portari) și Laurențiu Marinescu (preparator fizic).

În vârstă de 45 de ani, Adrian Mutu revine, astfel, la FC Petrolul, la aproape 11 ani distanță de la momentul în care îmbrăca tricoul „galben-albastru” din postura de jucător.

- Publicitate -

Deținătoare a Cupei României la acel moment, Petrolul reprezenta, în ianuarie 2014, o nouă bornă a unei cariere impresionante, iar „Brilianul” avea să-i răsplătească pe fanii „lupilor” cu câteva momente de neuitat, cum ar fi evoluțiile din partidele cu Viktoria Plzen.

Ca antrenor, Adrian Mutu le-a pregătit pe FC Voluntari, Al Wahda, România U21, FC U 1948 Craiova, Rapid București, Neftchi PFK Baku, CFR Cluj. A participat, cu echipa națională „U21”, la turneul final al Campionatului European (2021).

Bine ai (re)venit, Adrian Mutu!

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

De ce întârzie facturile de curent Electrica Furnizare

Mai mulți cititori ne-au sesizat că nu au mai...

De ce nu a funcționat brățara de monitorizare în cazul crimei din Câmpina

Apar noi detalii cu privire la crima odioasă petrecută...

Protest al chirurgilor la Spitalul Județean Ploiești

Zece medici de la Secția Chirurgie 2 de la...

Ce vrea Liviu Drăghici de la administrația locală Ploiești

Observatorul Prahovean începe, la debutul anului 2025, o serie...

Ce se întâmplă cu drumul expres Găești – Ploiești în Prahova

Drumul expres Găești – Ploiești, una dintre investițiile majore...
- Publicitate -

Știri noi

Călin Georgescu a pierdut procesul în dosarul anulării alegerilor

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins...

Cum s-a produs accidentul cu trei victime de la Loloiasca

Un accident rutier în urma căruia trei persoane au...

Sute de polițiști prahoveni protestează față de OUG „trenuleț”

Protest masiv, vineri, pe bulevardele din București,  față de...

Primul autobuz electric care va circula între Ploiești și Aricești

Primul autobuz electric de tip solo, nearticulat, a sosit,...

Încă o localitate renunță la Hidro Prahova. Apa are arsen

Primarul comunei Cocorăștii Colț, Adrian Călin (PSD), a anunțat,...
- Publicitate -

Emisiuni

Hidro Prahova are printre cele mai mari tarife din țară

În emisiunea Observatorul Prahovean  LIVE de joi, 16 ianuarie,...

Escrocherii în numele unor vedete precum Esca, Delia sau Măruță

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, de vineri, 10...

Schimbarea de la Ploiești

În prima ediție a emisiunii Observatorul Prahovean LIVE din...
- Publicitate -

Vox Publica

Să ne lăsăm prostiți în halul ăsta?

La cererea președintelui Consiliului Județean Prahova (CJPh), Virgiliu Nanu...

PSD și PNL, blat cu Georgescu. Crin Antonescu este degeaba

În primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut,...

Cum ar fi văzut cartierul 9 Mai din Ploiești de un optimist, un pesimist și un realist

Dacă ești optimist, o simplă plimbare prin cartierul 9...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Sfaturile lui Adrian Mutu pentru Mihnea Rădulescu

Mihnea Rădulescu, atacantul Petrolului Ploiești, a dezvăluit ce sfaturi...

Educație prin Sport: Next Level

Sportul este mai mult decât performanță fizică; este o...

Contractul pentru mărcile Petrolul a fost prelungit oficial

Reprezentanții clubului Petrolul Ploiești au anunțat marți seara, oficial,...

Imagini de la prezentarea lui Adrian Mutu la Petrolul

Adrian Mutu, noul antrenor al Petrolului Ploiești, a fost...
- Publicitate -

Adrian Mutu va fi prezentat oficial pe ”Ilie Oană”

Noul antrenor al Petrolui, Adrian Mutu, va fi prezentat...

Acum se joacă Petrolul Ploiești – Zaglebie Lubin LIVE VIDEO

Petrolul dispută în această seară ultimul meci amical din...