- Publicitate -

Ce antrenor i-ar putea lua locul lui Edi Iordănescu la națională. Lista scurtă a șefilor din FRF

Data:

Edi Iordănescu ar putea părăsi banca tehnică a naționalei de fotbal, după Euro 2024. Pe lista scurtă a antrenorilor care ar putea prelua naționala se află și Mircea Lucescu.

- Publicitate -

Naționala României a fost eliminată, ieri, de la Euro 2024, după ce a fost învinsă de Olanda cu 3-0.

La finalul partidei, controlată în totalitate de olandezi, antrenorul Edi Iordănescu a lăsat de înțeles că nu dorește o prelungire a contractului cu FRF care a expirat după Euro 2024.

”Sunt mândru de tot ce s-a realizat aici, cred că totul poate continua să crească. Am nevoie de odihnă, apoi va fi o discuţie cu conducerea FRF şi preşedintele, dar şi cu familia mea. Nu ştiu ce va fi. Acum cred că familia mea are nevoie de mine mai mult ca echipa naţională. Au fost doi ani și jumătate grei, cu atacuri în unele momente, cu lipsă de încredere, vom vedea ce vom decide” a declarat Edi Iordănescu.

Potrivit gsp.ro, dacă Iordănescu jr. va părăsi naționala, cele mai mari șanse pentru a prelua echipa le are Adrian Mutu, antrenor liber de contract.

- Publicitate -

Alte nume de pe lista șefilor FRF sunt Marius Șumudică (53 de ani), Laurențiu Reghecampf (48 de ani) și Mircea Lucescu (78 de ani).

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Scrisoarea mamei unui elev care dă BAC-ul: ”Schimbați ceva!”

Observatorul Prahovean publică scrisoarea deschisă a unei cititoare pentru...

Sisteme fotovoltaice performante cu garanția ARTSANI

În doar câteva luni de la înființare, ARTSANI Energy...

Câte culturi au fost calamitate de grindină în 2024

Sistemul Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor este un...

Cum arată acum podul de la Blejoi închis pentru reparații

A trecut o săptămână de la închiderea circulației rutiere...

Bucegi 12, blocul din Ploiești cu buncăr și recepție de cinci stele

Blocul Bucegi 12 este o poveste despre cum ar...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Cai Lipițani și delicii rare la Muzeul Posada

Atmosferă de sărbătoare astăzi la Muzeul Cinegetic Posada, unde...

Bereasca, plin de gropi: „Nu ai, ca șofer, ce să ocolești”

„Relația” șoferilor cu gropile, sau, mai bine zis, craterele...

Se scumpesc biletele la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești

Un proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică la...

Coșul cu alimente, proiectul Asociației din Blejoi, continuă

„Coșul lunar cu alimente pentru 10 familii” este proiectul...
- Publicitate -

Emisiuni

Șahul ca lecție de viață: povestea care inspiră

Constantin Țurlea, antrenor și organizator de concursuri de șah,...

Cine sunt prahovenii plătiți pentru ședințe și comisii

Jurnaliștii Marius Nica și Claudiu Vasilescu au dezbătut în...

Viticultorii și fermierii: Pro și contra Sistem Antigrindină

Miercuri, 4 iunie 2025, în cadrul unei ediții speciale...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce să plătim tot noi, fraierii, jaful PSD-PNL?

După ce au aruncat țara în abisul deficitului bugetar,...

Leonardo Badea, BNR: contează evitarea dezechilibrelor!

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR, publică în Observatorul Prahovean un...

Să moară Iliescu? Dilema celor care poate iartă, dar nu uită

Ion Iliescu, fostul președinte al României, este un personaj...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Grupul Carmistin, prin brandul La Provincia, partener al Petrolului

Grupul Carmistin, prin brandul La Provincia, a devenit partener...

România – Italia 0-1, la EURO U21

Naționala U21 a României participă la cel de-al patrulea...

Poza sportivă a anului, surpinsă de fotograful Petrolul Ploiești

Răzvan Păsărică, fotograful oficial al FC Petrolul Ploiești se...

Ce jucători noi au apărut în lotul Petrolului

Lotul Petrolului s-a reunit sub comanda noului antrenor Liviu...
- Publicitate -

Naționala României, victorie cu Cipru

Naționala României s-a impus cu 2-0 în fața Ciprului,...

Petrolul Ploiești a început pregătirea pentru noul sezon

În ziua de Rusalii, Petrolul a avut primul antrenament...

Grecul Konstantinos Doumtsios, atacant la Petrolul Ploiești

Atacantul grec, Konstantinos Doumtsios, a semnat un contract pentru...

Un ploieștean, pe teren la retragerea Cristinei Neagu

La impresionanta “Gala Neagu” – evenimentul de retragere al...