Petrolul Ploiești a pierdut al doilea amical susținut, aseară, în cantonamentul din Antalya. La meci au fost prezenți și investitorii din Turcia interesați să preia clubul.
Stagiul de pregătire din Antalya s-a încheiat cu o înfrângere în fața ucrainenilor de la FC Chernomorets Odesa, scor 0-1. „Lupii” vor reveni astăzi în țară, cu exact o săptămână înaintea debutului oficial în 2024.
Trupa lui Florin Pîrvu a pus, practic, indigoul peste cele două teste disputate în cantonamentul din Turcia. După 0-1, joi seară, cu maghiarii de la Debrecen a urmat, ieri, un rezultat similar în compania ocupantei poziției a opta din prima divizie ucraineană, FC Chernomorets Odesa.
La ultimul meci, în tribune au fost prezenți și investitorii din Turcia interesați să preia echipa.
Potrivit gsp.ro, este vorba de Serhan Cetinsaya,un afaceristul turc care a fost până în vara anului trecut vicepreşedintele clubului Beșiktaș din Istanbul.
Cetinsaya și-a terminat studiile liceale în Elveția, apoi s-a mutat în SUA, unde a studiat la Palm Beach State College și la Universitatea Internațională din Florida.
Serhan Cetinsaya este membru al Consiliului de Administrație al companiei Artaș İnşaat, fondată în 1977 de tatăl său, Suleyman Cetinsaya. Familia Cetinsaya are afaceri în construcții, turism, retail și industrie.
Oficialii Petrolului au refuzat să ofere detalii cu privire la intenția de preluare a clubului de către investitorul turc.
„Nu putem să spunem nimic, suntem în discuții, nu e nimic clar. Ei nu vor vorbi”, a transmis unul dintre conducătorii „lupilor galbeni” pentrun gsp.ro.
Cum ți se pare subiectul?
DEMISIA !!!
La ce ne trebuie 5 antrenori ca oricum suntem praf ….
Va dau in scris, ca sa ramana….NU batem Dinamo
Suntem la retrogradare !