Anamaria și Dragoș Stegaru sunt frați gemeni, elevi în clasa a IX-a ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, iar în urmă cu două zile au devenit campioni mondiali la karate, competiție care a avut loc la Belgrad, în Serbia.
- Publicitate -
Imnul României a răsunat la Belgrad, în Serbia, atunci când Anamaria și Dragoș au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, la Campionatul Mondial de Karate Fudokan – Fudokan World Championship, desfășurat în perioada 23-26 noiembrie.
Gemenii au reușit să devină campioni mondiali după ani de muncă și sacrificii, într-o competiție unde s-au aliniat la start 2200 de sportivi din 43 de țări. S-au întrecut cu cei mai buni din lume pe tatami și au reușit să cucerească 11 medalii, dintre care 5 de aur.
3 medalii au fost obținute de Dragos, la Fuku-go, Kobudo, Enbu mixt, și 2 medalii au fost adjudecate de Anamaria, la Fuku-go și Enbu mixt. „Aceste rezultate reprezintă roadele muncii noastre după acești 11 ani de practicare a karate-ului. La fel cum ne-am obișnuit, am reprezentat și de această dată România cu mândrie și am urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la acest campionat mondial”, au spus tinerii cantemiriști.
Fiecare medalie a fraților gemeni are în spate o poveste, muncă, determinare, pasiune și foarte multă ambiție. Pentru ei antrenamentele reprezintă o călătorie către disciplină și perfecțiunea tehnicilor.
Citește și: Ea este Medeea Zafiris, ploieșteanca de doar 16 ani, dublă campioană mondială la karate
„Ca și karatiști și campioni mondiali, sacrificiile depuse în sala de antrenament și dedicarea pentru a atinge vârful sunt fundamentale. Fiecare mișcare devine o expresie a forței interioare și a concentrării, iar competițiile mondiale sunt platforma unde întâlnim elitele și trebuie să ne demonstrăm măiestria și determinarea.
Victoriile noastre sunt rezultatul efortului susținut și suntem conștienți că statutul de campioni mondiali aduce nu doar glorie, ci și responsabilitatea de a inspira și ghida pe alții în călătoria lor către excelență în karate și în viață”, au mai spus cei doi campioni.
În decursul celor 11 ani, Anamaria și Dragoș au adunat în palmares cele mai strălucitoare medalii la campionate mondiale, europene și naționale, sub coordonarea celor doi sensei, Aura și Angel Doncea. Printre realizările celor doi frați se numără și calitatea de arbitrii.
Cum ți se pare subiectul?