- Publicitate -

Cum au fost prinși autorii înjunghierii de pe patinoarul din Ploiești [LIVE]

- Publicitate -

Echipa de badminton din Berceni, care a adus bronzul european în Prahova, este nominalizată la Gala Comunității Prahovene

Echipa de Badminton Club Sportiv Comuna Berceni, care a câștigat în premieră o medalie europeană, este nominalizată la Gala Comunității Prahovene, ediția 2023. Evenimentul de recunoaștere și de promovare a faptelor bune și a oamenilor care le-au realizat este organizat de Fundația Comunitară Prahova și Observatorul Prahovean și va avea loc pe data de 24 noiembrie 2023 la Ramatuelle.

- Publicitate -

Sportul „rege” în comunitate este badmintonul, sport olimpic și foarte complex, întreaga comunitate ajugând să îndrăgească acest sport, fiind practicat de generații la rând cu mare bucurie și multă ambiție atunci când în joc au fost titluri oficiale.

Astfel, în comuna Berceni, a crescut încet dar sigur, o comunitate de tineri buni, echilibrați, ambițioși și cu vise mărețe, care mergeau cu entuziasm pe jos, aproape zilnic, la o sală de sport închiriată, pentru antrenamentele care bătătoreau drumul spre succes.

Cu perseverență și dăruire, visurile acestor copii, deveniți sportivi legitimați ai primului club de badminton înființat în mediul rural din România, au început încet, încet, să devină realitate:

Astfel, în anul 2018 Comuna Berceni, prin echipa sa de sportivi, câștigă titlul de campioană a României. A urmat anul 2019, când sportivii din Berceni au câștigat 9 titluri de „campion național” la diferite categorii de vârstă. Și de atunci echipa s-a aflat într-un progres constant.

În total, Echipa de badminton a Clubului Sportiv Berceni a câștigat, în perioada 2009-2023, un total de 585 medalii și titluri, cu cele 3 generatii de sportivi.

Au fost astfel 434 la turnee naționale, 10 la olimpiade școlare naționale, 25 la balcaniade, 115 la turnee internaționale și 1 la campionate europene.

Cea mai mare performanță a venit în anul 2023, când sportivii antrenați de Adrian Basarabeanu, Luca Pandele și Denisa Muscalu, au câștigat, în premieră pentru România, medalia de bronz la proba de dublu mixt la Campionatele Europene de Badminton U17, de la Vilnius.

- Publicitate -

„Toate aceste realizări sunt rodul ambiției, al perseverenței și a puterii remarcabile a comunității, care se implică necontenit pentru a asigura un viitor mai bun generațiilor viitoare”, a spus Adrian Basarabeanu, antrenorul medaliaților europeni, cel care se ocupă de pregătirea echipei încă din anul 2009.

Dacă îți place povestea echipei și consideri că merită recunoașterea comunității, votează pe www.galaprahovei.ro. Termenul limită pentru vot este 19 noiembrie 2023, ora 23:59.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Cine este noul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova are un nou șef. Este vorba de comisarul șef de poliție Gabriel Manuc. Acesta a fost împuternicit la comanda...

Cum au fost prinși autorii înjunghierii de pe patinoarul din Ploiești [LIVE]

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova oferă în cadrul unei conferințe de presă detaliile prinderii persoanelor implicate în înjunghierea tânărului de 20 de ani,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Cine este noul șef al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova are un nou șef. Este vorba de comisarul șef de poliție Gabriel Manuc. Acesta a fost împuternicit la comanda...

Cum au fost prinși autorii înjunghierii de pe patinoarul din Ploiești [LIVE]

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Prahova oferă în cadrul unei conferințe de presă detaliile prinderii persoanelor implicate în înjunghierea tânărului de 20 de ani,...

A crescut la casa de copii și a visat să aibă o casă a ei. Povestea Magdei, o tânără din comuna Tinosu, care a...

Magdalena Petre avea 14 ani când a ajuns în grija statului. De fel din satul Predești, comuna Tinosu, tânăra, azi în vârstă de 23...

Concert special la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești

Prima seară simfonică a lunii decembrie de la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești aduce în fața spectatorilor un program extraordinar, o călătorie muzicală de...

Au fost reținute trei persoane implicate în înjunghierea unui tânăr pe un patinoar din Ploiești. Alți doi complici sunt cercetați

În seara zilei de 2 decembrie, în jurul orei 21.00, un tânăr de 20 de ani a fost înjunghiat pe patinoarul amenajat în parcarea...
Emisiuni
- Publicitate -

Amenzi mai mari pentru fumători. Senatorii au votat proiectul

Fumătorii riscă plata unor amenzi mai mari, conform unui proiect de lege votat deja de senatori. Potrivit proiectului, inițiat de mai mulți parlamentari PSD și...

Cât timp scutești dacă circuli cu viteză peste limita legală și faci depășiri în stil ”slalom” . Merită riscul?

Viteza excesivă, combinată cu depășirile periculoase, de tip ”slalom”, reprezintă o pondere importantă în cauzele producerii unor accidente rutiere grave. Dacă mai adăugăm și...

Tradiții și obiceiuri de Sf. Nicolae. Legenda darurilor pentru copii

Sărbătoarea de Sf. Nicolae este așteptată de cei mici, care, conform obiceiului, primesc daruri în ghetuțe. Sfântul Nicolae este sărbătorit în fiecare an pe...

Elevii navetiști din Prahova nu mai pot cumpăra nici măcar abonamente, ci doar bilete. Explicația transportatorilor

Peste 11.000 de elevi navetiști din Prahova au rămas de la 1 decembrie fără transport gratuit, deși legea prevede ca ei să beneficieze de...

Mașină răsturnată marți dimineață pe DN1A, la Coada Malului [VIDEO]

Traficul rutier pe DN1A, sensul de mers Vălenii de Munte-Ploiești, s-a desfășurat cu dificultate marți dimineață din cauza unui eveniment rutier. Șoferul unui autoturism a...
Emisiuni
- Publicitate -