- Publicitate -

Petrolul Ploiești – acțiuni în comunitate. Jucătorii continuă vizitele în școli și întâlnirile cu suporterii

Fără vedetisme, fără ”prețiozitatea” de care dau dovadă mulți sportivi de performanță, cei de la Petrolul au înțeles că este important ca întâlnirea cu cei din comunitate să nu se facă doar la stadion, ci și față în față, în diferite ipostaze.

- Publicitate -

Pe lângă activitatea de bază, cea sportivă, jucătorii și cei din conducerea Petrolului Ploiești au un program de întâlniri și interacțiune cu cei care vor să îi cunoască și altfel decât privindu-i pe teren sau la televizor.

Astăzi, de la ora 12.00, Petrolul va fi în mijlocul elevilor din Ploiești, de această dată urmând să viziteze Școala Gimnazială „George Coșbuc”.

Bart Meijers și Paul Papp vă așteaptă sâmbătă, de la ora 12.00, în magazinul oficial al clubului (stadionul „Ilie Oană”, str. Alexandru Vlahuță), pentru o sesiune de shopping, poze și autografe.

- Publicitate -

Luni, petroliștii vor avea o nouă partidă de foc, pe Ilie Oană, primind vizita campioanei CFR Cluj, de la ora 20.00.

Casa de bilete a stadionului „Ilie Oană” va fi deschisă după următorul program:

Sâmbătă, 25 februarie: 09.00 – 17.00

Duminică, 26 februarie: 09.00 – 17.00

Luni, 27 februarie: 10.00 – 20.00

Claudiu Vasilescu
Claudiu Vasilescuhttps://www.observatorulph.ro/
Claudiu Vasilescu a început cariera de jurnalist în 1993, în radio, până în 1999, când a trecut în televiziune. Din 2007 a activat în ambele domenii, iar din 2017 a ”atentat” și la presa scrisă, alăturându-se echipei Observatorulph.ro, unde activează și în prezent. Împreună cu echipa ObservatorulPh a lansat proiectul www.icars.ro, un site dedicat pasionaților auto și nu numai.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Petrolul Ploiesti, egal într-o partidă de pregătire în compania lui Dinamo București

Petrolul Ploiești a obținut un rezultat de egalitate, scor 1-1, împotriva celor de la Dinamo București, într-o partidă de pregătire, disputată în incinta bazei...

Petrolul Ploiești, în vizită la Academia Inter Milano printr-un schimb de experiență dedicat membrilor ECA

Timp de trei zile, în prima jumătate a acestei săptămâni, directorul executiv al FC Petrolul, Sevastian Botnari, a fost prezent la „ECA Academy Visit...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Crimă la Alba Iulia, după ”modelul” Caracal, victima fiind un bebeluș. Polițiștii au așteptat la ușă comiterea crimei!

Tragedie la Alba Iulia. Un copil de numai un an a fost ucis de tatăl său, care s-a spânzurat după comiterea crimei. Deși mama...

Accident rutier în Ploiești, la intersecția dintre Șoseaua Vestului cu strada Mărășești

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc duminică seară în Ploiești, la intersecția dintre Șoseaua Vestului cu strada...

Cod galben de vânt puternic și ninsori în zona de munte din Prahova. Informare meteo de ploi și răcire accentuată la Ploiești

Administrarea Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare de cod galben de vânt puternic, avertizare valabilă și în zona de munte din...

Cum arată căminul de studenți din UPG Ploiești construit de la zero. Condițiile de cazare sunt ca la hotel [FOTO]

Lucrările de construcție și dotare a unui cămin de studenți ridicat de la zero în incinta Universității de Petrol și Gaze din Ploiești se...

Imagini de la accidentul rutier din Vălenii de Munte, în urma căruia șase persoane au fost transportate la spital

Accidentul rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a petrecut duminică după amiaza pe DN1 A, în Vălenii de Munte, intersecție cu strada...
Emisiuni
- Publicitate -