FC Petrolul Ploiești încheie anul cu o confruntare pe „Ilie Oană”, partida cu U Craiova 1948 fiind programată duminică, începând cu ora 14.30. Toți cei care își vor procura bilete pentru meci vor fi participa la o tombolă în care vor fi acordate, ca premii, tricouri, fulare sau eșarfe.
FC Petrolul va încerca, duminică, să-și întărească poziția din clasament și să aibă, astfel, o vacanță mult mai liniștită din punct de vedere sportiv.
„Au trecut doar câteva zile de la ultimul meci direct, cel din Cupa României, dar datele problemei sunt, acum, un pic diferite. Și asta în primul rând din cauza terenului, pentru că a plouat și, probabil, va fi foarte moale la ora partidei. Însă, trebuie să ne adaptăm la condițiile de joc și dacă reușim să stăm bine pe picioare, dar și să fim 100% conectați mental și să căutăm să evităm greșelile mari, atunci cred că avem șanse mari să câștigăm”, a spus Nicolae Constantin.
„Important este să nu pierdem! Normal că îmi doresc să luăm toate cele trei puncte, dar, indiferent de deznodământ, pot să spun că pentru mine 2022 a fost un an fantastic, cu o promovare, cu meciurile din primul eșalon și cu tot ceea ce s-a întâmplat! Aș vrea să-l încheiem cu victorie, dar dacă nu se va întâmpla asta trebuie să obținem măcar un punct”, a completat tehnicianul „galben-albaștrilor”.
Citește și: Premieră la Petrolul. Suporterii care cumpără bilete la meciul cu Craiova au șansa de a-l vedea din lojă!
Florin Borța, jucătorul născut în Oltenia, la Rm. Vâlcea, consideră că meciul va fi „ca oricare altul, pe care trebuie să-l câștigăm”.
„Va fi dificil, pentru că întâlnim o echipă în formă, dar sper și cred că o să obținem cele trei puncte și o să plecăm liniștiți în vacanță. Trebuie să ne facem jocul nostru, iar echipa care va fi mai ambițioasă și mai muncitoare va câștiga!”, a susținut fundașul dreapta al „lupilor”.
Partida de mâine va începe la ora 14.30, biletele fiind disponibile on-line, pe www.entertix, dar și la casa stadionului „Ilie Oană”, ce va fi deschisă începând cu ora 09.00. Toți cei care își vor procura bilete pentru meci vor fi participa la o tombolă în care vor fi acordate, ca premii, tricouri, fulare sau eșarfe.
Citește și: Petrolul pune la bătaie numeroase premii pentru suporterii prezenți pe stadion la meciul cu U Craiova
FC Petrolul a anunțat că partida va fi condusă de către Istvan Kovacs (Carei), cel care va fi ajutat de către Vasile Marinescu (București) și Ovidiu Artene (Vaslui).
Rezervă: Marian Barbu (Făgăraș). Arbitru VAR: Adrian Viorel Cojocaru (Galați). Arbitru AVAR: Cristina Mariana Trandafir (București). Observatori: Marian Salomir (Cluj, pentru arbitraj) și Marian Bucurescu (București, pentru organizare).