- Publicitate -

Petrolul-Rapid se joacă sâmbătă seară cu casa închisă. Informații utile pentru suporteri

Etapa cu numărul cinci din Superliga propune unul dintre cele mai vechi și mai captivante dueluri ale fotbalului românesc. Petrolul și Rapid se vor întâlni, sâmbătă seară, pe „Ilie Oană”, într-un meci ce va începe la ora 21.45 și care anunță un spectacol de neuitat. Toate biletele pentru meciul FC Petrolul – Rapid București s-au epuizat cu mai bine de 48 de ore înainte de startul confruntării!

Comunicatul FC Petrolul

„Istorie, tradiție, derbi… toate într-un loc!”, acestea au fost primele cuvinte pe care Nicolae Constantin le-a rostit caracterizând duelul dintre Petrolul și Rapid. „E un meci pe care îl aștept cu nerăbdare și chiar vorbeam, în vestiar, cu colegii mei că am fi în stare să aducem bani de acasă doar ca să mai putem intra, din nou, pe teren! Mă bucur, însă, pentru jucători că trăiesc momentele acestea, că ajung să joace în astfel de partide și îmi doresc ca mâine să fie spectacol, atât pe teren, cât și în tribune, iar la final să ne bucurăm pentru un rezultat bun”, a continuat tehnicianul, cel care și-a legat cariera de jucător de cele două mari rivale.

Citește și Apel disperat al conducerii clubului Petrolul: ”Fără bani, nu vom rezista în prima ligă”

„Aici m-am lansat în fotbal și, pentru mine, Petrolul înseamnă enorm! Apoi, la Rapid am cîștigat trofee, am jucat meciuri importante în Cupele Europene, iar la Brașov mi-am încheiat cariera, am avut și acolo trei ani fantastici! Nu vorbim însă de inimă, acum, ci sunt la Petrolul și voi face tot ceea ce depinde de mine ca să câștigăm meciul de mâine!”, a mai spus Constantin.

Cum vede antrenorul „lupilor” partida de pe „Ilie Oană”?

„Rapidul este o echipă care joacă, dar, din ce am remarcat în aceste meciuri, nu se aruncă. Vom fi prudenți, nu vreau să riscăm nimic, ci să fim cu capul pe umeri până la ultimul fluier. În funcție de ce ne va oferi meciul, vom avea și variante să atacăm, dar în mod sigur vom începe prudent”, a declarat Nicolae Constantin, cel care, suspendat pentru două etape după cartonașul roșu văzut la Mediaș, va trebui să urmărească întâlnirea din tribună.

„Voi face exact ceea ce spune regulamentul, adică voi sta în tribună, alături de observator și nu vreau sub nicio formă să comunic sau să las loc de interpretări. Am stabilit ce era de stabilit, vom mai vorbi și azi, și mâine, iar pe bancă avem oameni care știu ce este de făcut și sunt sigur că vor duce la capăt ceea ce vom pregăti pentru meciul acesta”, a spus Constantin.

Un obișnuit al meciurilor disputate, cu „casa închisă”, pe „Ilie Oană”, în urmă cu un deceniu, Gicu Grozav așteaptă și el cu mare nerăbdare confruntarea de mâine seară. „Ca să glumesc puțin, îmi pare rău că se joacă așa târziu și că o să avem de așteptat foarte mult mâine! O să fie, cu siguranță, spectacol în tribune și sperăm să avem o prestație bună și să ne facem suporterii fericiți. Va fi un meci greu, Rapidul are o echipă cu experiență, solidă, cu suporteri în spate, dar și noi vom intra pe teren hotărâți 100% să câștigăm acest meci”, a punctat marcatorul golului cu care, la Mediaș, Petrolul a învins-o pe Universitatea Cluj și a obținut primul succes stagional.

Întâlnirea de mâine va fi condusă de către o brigadă alcătuită din Cătălin Popa (Pitești) – Daniel Mitruți (Craiova) și Romică Bîrdeș (Pitești). Arbitru VAR: Adrian Viorel Cojocaru (Galați). Arbitru AVAR: Cristian Marius Marchidanu (Brăila). Rezervă: Iulian Călin (Ștefănești – Argeș). Observator arbitri: Liviu Ciubotariu (Galați). Observator joc: Romulus Chihaia (București).

Accesul pe stadion va fi permis de la ora 18.30

Petrolul – Rapid se va juca cu stadionul plin, biletele fiind epuizate cu mai bine de 48 de ore înainte de fluierul de start! Important de știut:

* Spectatorii vor avea acces pe stadionul „Ilie Oană” începând cu ora 18.30, doar pe baza documentelor de acces valabile, puse la dispoziție de către clubul organizator. Toate biletele puse în vânzare au fost epuizate, astfel încât casa de bilete NU va fi deschisă în ziua meciului!

* Traficul rutier va fi restricționat în zona adiacentă stadionului „Ilie Oană”, începând cu ora 19.00, pe următoarele străzi: Str. Alexandru Vlahuță; Str. Stadionului; Str. Mihai Bravu; Str. Sportului; Str. Latină; Str. 1 Mai și Str. Artei.

* Vă recomandăm ca, pentru a evita aglomerația, să veniți din timp la stadion, începând chiar cu ora deschiderii porților.

Hai Petrolul!

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Ministrul Muncii, Marius Budăi, despre creșterea salariului minim pe economie: „Se impune în contextul actual economic și social”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a recunoscut, într-un interviu la Digi 24, că se impune majorarea salariului minim „în contextul actual economic și social”. Primele...

Un șofer implicat într-un accident în Ploiești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan

Accidentul rutier, soldat cu pagube materiale, s-a produs pe strada Democrației din Ploiești. Conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier s-a ales cu dosar penal...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Ministrul Muncii, Marius Budăi, despre creșterea salariului minim pe economie: „Se impune în contextul actual economic și social”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a recunoscut, într-un interviu la Digi 24, că se impune majorarea salariului minim „în contextul actual economic și social”. Primele...

Un șofer implicat într-un accident în Ploiești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan

Accidentul rutier, soldat cu pagube materiale, s-a produs pe strada Democrației din Ploiești. Conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier s-a ales cu dosar penal...

Performanță la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori. Ștefan Cătălin Savu și Alexandru Dumitru, ambii de la Colegiul Național IL Caragiale Ploiești, medalie de...

Elevii români au reușit o nouă performanță la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori. Doi dintre ei, Ștefan Cătălin Savu și Alexandru Dumitru, au...

Acțiune de tip BLITZ pe DN1, în zona Movila Vulpii

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a anunțat, duminică, o nouă acțiune de tip BLITZ, de data aceasta pe DN1, în zona Movila Vulpii. Acțiunea este...

Cum s-a produs accidentul de la Urlați. Șoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 19 ani, nu avea permis

Accidentul rutier a avut loc, duminică dimineață, pe raza localității Urlați. Un autoturism a pătruns pe contrasens, s-a răsturnat, a spulberat un gard și...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -