- Publicitate -

Petrolul a fost furată de arbitri! Asta cred 87% dintre suporterii Petrolului care au participat la sondaj

Sondajul Observatorul Prahovean privind arbitrajul de la partida de fotbal Petrolul-Voluntari s-a încheiat.

Astfel, la întrebarea A fost „furată” echipa Petrolul de arbitri chiar și cu sistemul VAR la meciul cu Voluntari? 87% dintre participanții la sondaj au răspuns pozitiv. Doar 9% cred că arbitrajul a fost corect, restul nedorind să-și exprime părerea.

Reamintim că petroliștii au pierdut la limită, în fața a zece mii de suporteri ploieșteni, debutul în Super Ligă, cu FC Voluntari (1-0), după mai multe faze controversate.

Astfel, în minutul 22, petrolistul Dumitriu a înscris în poarta ilfovenilor, după ce mingea șutată de el a fost deviată de un apărător al oaspeților.

Deși inițial a validat golul, după ce a revăzut faza prin intermediul sistemului VAR arbitrul central s-a răzgândit pentru un ofsaid la atacantul petrolist Ivanovski, chiar dacă acesta nu a participat la faza reușitei.

Fostul arbitru Marius Avram: ”Eu aș fi validat golul”

Prezent în emisiunea „Digi Sport Special”, fostul arbitru Marius Avram a declarat că dacă ar fi condus partida nu ar fi anulat golul ploieștenilor.

„Este o fază în care din camera VAR au decis că George Găman trebuie să interpreteze. Iată o situație inedită, când ofsaidul nu se mai decide din camera VAR. Împiedică un adversar să joace mingea prin obstrucționarea clară a câmpului vizual, cum zice regulamentul? Eu aș merge mai degrabă către nu.

Există această deviere a fundașului. Portarul nu este împiedicat, ci este surprins de această deviere. Eu aș interpreta faza că nu este ofsaid. Și Găman a avut dubii, este o fază grea. Aș zice 70% nu și 30% da”, a spus Marius Avram, potrivit gsp.ro.

Penalty acordat de arbitrajul VAR fără ca centralul să revadă faza

În ultimul minut al meciului, Gabriel Tamaș a fost implicat într-un duel în careul petrolist în urma căruia s-a acordat penalty-ul cu care oaspeții au câștigat meciul.

Petrolistul i-a reproșat centralului Găman că nu a dorit să revadă faza pe ecranul de la centrul terenului.

”A fost un duel în careu, iar arbitrul a decis că VAR-ul i-a dat semne şi a fluierat lovitură de pedeapsă. Întrebarea mea este de ce nu s-a dus să vadă faza, aşa cum s-a întâmplat la golul anulat. Trebuia să meargă să se uite cu ochii lui şi să ia apoi decizia.

Nu putem să stăm cu mâinile lângă corp. Suntem fundaşi, ne mai plac duelurile. Mai dăm un cot, un pumn. El m-a împins, iar eu eram în cădere.

Am dominat meciul, dar partidele sunt pe puncte, aşa că este frustrant. Ne-am pregătit foarte bine, dar drumul este abia la început. E o mare plăcere să joc cu 10.000 de spectatori. Nu o să-i dezamăgim până la sfârşit” a declarat Tamaș la Orange Sport, potrivit gsp.ro.

Antrenorul Nae Constantin, reacție la VAR: ”La Ploiești nu a ajuns nimeni”

Imediat după înfrângere, antrenorul petrolist Nae Constantin a lăsat de înțeles că arbitrajul VAR nu a fost bine implementat.

„VAR ajută fotbalul românesc, discuțiile sunt din ce în ce mai puține, analizele la televizor sunt din ce în ce mai puține. Urmăream acum și vreau să spun că la Ploiești nu a ajuns nimeni cu VAR-ul, d-asta jucătorii întreabă. Eu am o experiență de un an de zile în Arabia Saudită, știu cum se învârte.

Pentru mine e clar, e un pas înainte pentru fotbalul românesc. E o fază interpretabilă. Așa a văzut arbitrul, s-a verificat și la VAR, înseamnă că a fost penalty. Nu mai putem comenta nimic. Ne dorim să scoatem maxim din meciuri, din păcate azi n-am putut”, a declarat Nae Constantin la Digi Sport, potrivit gsp.ro.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Dolarul depășește pragul de 5,1 lei, pentru prima oară în istorie

Dolarul a crescut puternic luni, trecând pentru prima oară în istorie pragul de 5,12 lei, ajungând luni dimineața pe piața interbancară până la 5,1279...

Bariera CFR „monument” de la Albești Muru: „Chiar dacă trec trenurile, bariera rămâne ridicată”

Cazurile în care conducătorii auto forțează barierele CFR nu sunt puține, iar consecințele pot fi extrem de grave. La Albești Muru situația este cu...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Record de viteză pe un bulevard din București. Un vitezoman a fost prins de radar cu 186 km/h

Un șofer din București a fost oprit de poliție, în centrul orașului, după ce radarul l-a înregistrat cu 186 km/h. E un record de...

Un elev cantemirist, pe podium la o competiție acerbă în domeniul securității și apărării cibernetice

Un elev al Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza a reușit o performanță de invidiat. Adolescentul a fost premiat la sediul Comandamentului Apărării...

Dolarul depășește pragul de 5,1 lei, pentru prima oară în istorie

Dolarul a crescut puternic luni, trecând pentru prima oară în istorie pragul de 5,12 lei, ajungând luni dimineața pe piața interbancară până la 5,1279...

Bariera CFR „monument” de la Albești Muru: „Chiar dacă trec trenurile, bariera rămâne ridicată”

Cazurile în care conducătorii auto forțează barierele CFR nu sunt puține, iar consecințele pot fi extrem de grave. La Albești Muru situația este cu...

Tonsciuc, consilier local: „Am înghețat de frig în casă” – Podcast Generația lui John

John Cristea îl are invitat la Podcast Generația lui John pe consilierul local, Mihai Tonsciuc, alături de care discută despre problema apei calde din...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -