Antrenorul de box Titi Tudor a acceptat funcția de antrenor coordonator al Lotului Național de Cadeți. Maestrul a povestit că a preluat funcția numai după ce familia și-a dat acordul. Pentru performanțele obținute de-a lungul timpului, Titi Tudor deține titlul de Cetățean de Onoare al Ploieștiului.
Antrenorul emerit are în palmares numeroase medalii obținute cu lotul național de cadeți, însă ne-a mărturisit că a acceptat propunerea numai după ce s-a consultat cu familia.
„Pentru mine boxul rămâne prioritatea nr 1, după familie… M-am hotărât să preiau lotul național de cadeți după multe discuții cu familia. După ce am primit acordul familiei am acceptat această funcție, marți, la ultima ședință a Biroului Federal de Box. Eu am mai lucrat cam 8 ani cu această categorie de boxeri, unde am avut rezultate remarcabile. Pentru Campionatul Mondial și pentru Campionatul European o să fiu antrenor coordonator al lotului. Urmează să-mi stabilesc echipa cu care voi lucra”, a declarat, pentru Observatorulph.ro, antrenorul emerit Titi Tudor.
Pentru performanțele obținute de-a lungul timpului, Titi Tudor, deține titlul de Cetățean de Onoare al Ploieștiului.
Titi Tudor a mai deținut funcția de antrenor coordonator al Lotului Național de Cadeți în perioada 1997-1999, dar și 2001 – 2008, sportivii antrenați de maestru obținând primele locuri pe podium atât la Campionatele Mondiale, cât și la Campionatele Europene.
Citește și: Ploieșteni cu care ne mândrim: Titi Tudor, antrenor de box