Petrolul Ploiești anunță transferurile a doi jucători. Este vorba de Sergiu Arnăutu, golgheterul „lupilor” din ultimele sezoane, revenit de la Concordia Chiajna și de fundașul central Viorel Lică, care a evoluat ultima dată la Farul Constanța.
Comunicatele clubului postate pe fcpetrolul.ro:
Golgheterul „lupilor” din ultimele sezoane, Sergiu Arnăutu, va îmbraca, din nou, tricoul formației noastre! Atacantul central a semnat, astăzi, un acord cu FC Petrolul Ploiești, valabil până la finalul actualului campionat, cu clauză de prelungire în situația promovării.
Ajuns la vârsta de 30 de ani, Arnăutu (1.87 metri) este, practic, un produs al Petrolului, debutând pentru formația „galben-albastră” în 2008, atunci când a bifat 16 apariții în eșalonul secund. A trecut, apoi, la Chimia Brazi, iar în 2012 s-a transferat, în primul eșalon, la CS Turnu Severin. Au urmat CS Mioveni, CSM Rm. Vâlcea, Juventus București, FC Tiraspol, FCM Baia Mare și Luceafărul Oradea, pentru ca, în vara lui 2017, Arnăutu să se întoarcă la Petrolul, fiind, în următoarele trei stagiuni, principalul marcator al echipei: 22 goluri în sezonul 2017-2018 (Liga 3), 15 goluri în campionatul 2018-2019 și 10 goluri în stagiunea 2019-2020.
În acestă ediție, Sergiu Arnătutu a evoluat pentru Concordia Chiajna, bifând 15 apariții și patru goluri marcate.
Bine ai revenit, Sergiu Arnăutu!
FC Petrolul Ploiești a mutat, astăzi, și în compartimentul defensiv, ajungând la un acord, pentru următorul sezon și jumătate, cu fundașul central Viorel Lică.
În vârstă de 25 de ani, Lică (1.91 m) a evoluat în ultimele două stagiuni la Farul Constanța, formație pentru care a bifat 33 de prezențe și cinci goluri marcate. Anterior, masivul apărător jucase pentru Dinamo II București, Oțelul Galați și Sportul Snagov.
Bun venit, Viorel Lică!