- Publicitate -

Vicecampionul european la canotaj în 2020, Sergiu Bejan, lansează prima expoziție foto virtuală

Sergiu Bejan, vicecampion european la canotaj, va lansa joi, 18 noiembrie, prima expoziție virtuală de fotografie.

- Publicitate -

Proiectul este intitulat „Libertate” și include fotografii realizate de sportiv în primăvara acestui an, în perioada în care întreaga Românie s-a aflat în izolare. Expoziția se lansează online pe canalul de YouTube și pe paginile de socializare ale Federației Române de Canotaj.

„În perioada de izolare din primăvară, lumea a părut că stă pe loc. Liniștea le-a făcut pe animale să iasă din păduri și să se apropie cât mai mult de orașele și satele care atunci păreau pustii. Eu am profitat de această perioadă pentru a surprinde în imagini modul în care animalele s-au bucurat de libertate. Am avut multe ieșiri în care întâlnirile au fost neașteptate, dar spectaculoase. Am avut o întâlnire cu un căprior foarte frumos care mi-a oferit un spectacol inedit. Fotografia cu el este și imaginea reprezentativă a acestei expoziții”, povestește Sergiu Bejan.

Sergiu Bejan este Vicecampion european la canotaj în 2020 și component al Lotului Olimpic de Canotaj al României, în barca de 8+1 masculin. În urmă cu aproximativ 4 ani, și-a descoperit pasiunea pentru fotografie, pasiune pe care o cultivă constant încă de atunci. Când nu se află la antrenamente ori competiții, Sergiu face drumeții și surprinde natura în imagini de colecție.

„Anul acesta, chiar în luna noiembrie, se împlinesc 4 ani de zile de când am pus mâna pentru prima dată pe un aparat foto. Plimbatul prin pădure dis-de-dimineață, la ore matinale, îmi aduce o mare bucurie”, declară Sergiu.

Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj, laudă pasiunea sportivului.

„Sunt mândră de el, așa cum sunt de toți colegii lui. Mă bucură să văd că sportivii au preocupări frumoase și în afara orelor de antrenament, a competițiilor. Sergiu Bejan este un sportiv care face performanță, dar și un fotograf extrem de talentat. Realizează niște fotografii foarte reușite, iar, prin această expoziție, toată lumea se va putea bucura de ele. Ne-am dorit mult ca și anul acesta să îi organizăm o expoziție lui Sergiu, la fel cum am făcut-o și anul trecut. Părea cumva imposibil, în contextul actual, dar iată că s-a găsit o modalitate: o expoziție foto virtuală. Îl felicit pentru munca depusă. Atât în canotaj, cât și în domeniul fotografiei de care este atât de pasionat. Vă invit în număr cât mai mare să-i fiți alături și de această dată. Fiți convinși că această expoziție vă va surprinde într-un mod foarte plăcut”, declară Elisabeta Lipă, Președintele Federației Române de Canotaj.

- Publicitate -

Provocarea observatorul prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Am fost să văd Libertate, un film inspirat după fapte reale din Revoluția de la 1989

Săptămâna trecută, la Ploiești, a avut loc premiera filmului Libertate, în regia lui Tudor Giurgiu. Vi-l recomand ca pe o lecție de istorie mai...

Zilele Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga” sunt sărbătorite cu expoziție de pictură și poeme

Astăzi, 23 martie 2023, cu ocazia zilelor Bibliotecii Județene „Nicolae Iorga”, Cenaclul de Arte Plastice Arcade – Ioan Titus Drăghicescu vă invită la o...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Pregătiri de Mărțișor în Ploiești. Cum arată centrul vs cartierele [FOTO]

Cu doar opt zile înainte de 1 martie, la Ploiești au început pregătirile pentru amenajarea zonelor unde vor fi comercializate mărțișoare. Dacă în zona...

S-a finalizat lista beneficiarilor cardurilor de alimente 2024. A fost majorată suma de eligibilitate

Joi, 22 februarie 2024, Ministerul Muncii a anunțat că a finalizat listele cu peste 2,5 milioane de beneficiari ai cardurilor pentru alimente. În plus, ministrul Muncii,...

Benzina s-a scumpit din nou. Nicio stație din Ploiești nu mai vinde sub 7 lei/litru

Benzina a înregistrat o nouă scumpire joi, 22 februarie. Conform informațiilor publicate de Monitorul Prețurilor, aplicația Consiliului Concurenței, nicio stație din Ploiești nu mai...

Curg penalitățile pentru stația de epurare veche a Ploieștiului. Nota de plată pentru neputință și dezinteres va ajunge la peste 1,4 milioane de euro

Ploieștiul trebuie să plătească pentru neputință și dezinteres. Lipsa unei stații noi de epurare face ca penalitățile pentru apele deversate în Dâmbu să crească...

Cât a costat deszăpezirea pentru singura ninsoare din această iarnă din Ploiești

Iernile nu mai sunt cum erau odată, iar asta au simțit-o din plin și ploieștenii care, în acest sezon, au avut parte de o...
Emisiuni
- Publicitate -

Spitalul Municipal Ploiești caută manager. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a te angaja

Spitalul Municipal Ploiești (Schuller) organizează în această perioadă concurs pentru ocuparea postului de manager. Data limită pentru înscrieri este de 15 martie. Potrivit anunțului de...

Acțiune rutieră de amploare, în urma accidentelor mortale, pe DN1B la Valea Călugărească [LIVE]

Polițiștii prahoveni au organizat joi, încă de la primele ore ale dimineții, o acțiune rutieră de amploare pe DN1B în Prahova, a Valea Călugărească,...

Trei meciuri în nouă zile pentru Petrolul Ploiești. Când vor avea loc

Lupii galbeni vor avea un program încărcat în următoarea perioadă, urmând să dispute trei meciuri importante la Arad, Ploiești și București. „Știm datele exacte de...

Astăzi a început procesul lui Vlad Pascu, tânărul care a ucis doi tineri în stațiunea 2 Mai

Astăzi, 22 februarie 2024, la Judecătoria Mangalia, a început procesul lui Vlad Pascu, șoferul care a ucis doi tineri vara trecută în localitatea 2...

Când vor avea elevii următoarea vacanță și de câte zile libere se vor bucura

Având în vedere că sărbătoarea Paștelui Catolic și cea a Paștelui Ortodox sunt la mai bine de o lună distanță, perioada de vacanță din...
Emisiuni
- Publicitate -