Ploiești Basketball oferă antrenamente gratuite conduse de un fost antrenor al Naționalei U16

Ploiești Basketball va organiza o sesiune de cinci antrenamente gratuite pentru juniorii din generația 2005 – 2006.

Antrenamentele vor fi susținute de Cosmin Blagoi, fost antrenor al Naționalei U16 și unul dintre cei mai apreciați tineri tehnicieni din România.

Acesta se va alătura familiei Ploiești Basketball de la 1 octombrie, după o experiență petrecută în Germania, unde, în ultimul an, a pregătit echipa U18 a DJK Neustadt Basketball și a fost principalul formației Bayernliga Herren Mitte.

Cosmin are 36 de ani, este ploieștean și a participat la numeroase camp-uri și stagii de pregătire în Europa.
Pentru înscrierea la antrenamentele gratuite trebuie să trimiteți un email pe adresa inscrieri@sportploiesti.ro, care să conțină numele, vârsta și de ce vreți să faceți parte din echipa pregătită de Cosmin.
Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596