- Publicitate -

Suporterii Stelei, „spectacol” cu fumigene, duminică, la Crucea de pe Caraiman – VIDEO, foto

Data:

Suporterii Stelei din Peluza Sud au fost, duminică, la Crucea Eroilor de pe Caraiman, unde au aprins fumigene și au scandat mai ceva ca la stadion. IJJ Prahova a anunțat că au fost identificați trei bărbați care au fost sancționați cu amenzi de 500 de lei fiecare.

- Publicitate -

Imaginile au fost făcute publice pe pagina de Facebook a suporterilor steliști din Peluza Sud, care au susținut că au mers la Crucea de pe Caraiman pentru a „omagia eroii”.

„Pe 28 iunie 1914, o „scânteie” avea să declanșeze cea mai mare conflagrație cunoscută, până atunci, de către omenire: Primul Război Mondial. Crucea comemorativă a Eroilor Români, iniţiată de regele Ferdinand I şi de regina Maria, reprezintă unul dintre simbolurile unităţii naţionale, ale sacrificiului pentru înfăptuirea acesteia și un omagiu adus eroilor, care şi-au jertfit viaţa în Primul Război Mondial. Pe 28.06.2020, noi, Peluza Sud, cei care nu uităm, am fost la Crucea Eroilor, de pe Muntele Caraiman și i-am omagiat pe eroii care au luptat pentru reîntregirea Neamului Românesc. Cinste Eroilor Neamului!”, au scris suporterii pe pagina de Facebook.

Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova a anunțat că s-a reușit identificarea a trei bărbați  din grupul de steliști, aceștia fiind sancționați fiecare cu câte 500 de lei fiecare, în baza Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei Covid – 19.

- Publicitate -


Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

2 COMENTARII

  1. „Colonelul Liviu Coman, comandantul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, a declarat că este la curent cu ceea ce s-a întâmplat duminică în Bucegi. Coman a precizat că suporterii nu ar fi fost recalcitranţi, ba chiar au strâns deşeurile din zona monumentului.”. Ce vrei mai mult?!?

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -