Petrolul Ploiești va juca cinci finale pentru a promova în Liga I. Calendarul meciurilor decisive

1

Petrolul Ploiești va juca cinci meciuri pentru promovarea în prima ligă cu cele mai bine clasate echipe din Liga a doua de dinaintea ”înghețării” campionatului. FRF a stabilit ”calendarul” finalelor pentru promovare.

Comunicatul FC Petrolul Ploiești:

În urma consultărilor dintre Federația Română de Fotbal și reprezentanții cluburilor din eșalonul secund a fost stabilit modul prin care se va finaliza actualul sezon al Ligii 2 Casa Pariurilor.

Astfel, cu votul majorității, s-a  convenit ca primele șase echipe clasate în momentul întreruperii competiției, singurele de altfel care și-au depus și dosarele de licențiere pentru viitoarea ediție a Ligii I, să meargă într-un play-off, acolo unde vor lupta pentru cele două poziții direct promovabile, precum și pentru locul de baraj.

Cele șase formații vor intra în această fază cu punctele înjumătățite:

– UTA Arad (25 puncte); CS Mioveni (20 puncte); AFC Turris-Oltul Tr. Măgurele (20 puncte); FC Argeș (19 puncte); FC Petrolul (19 puncte); Rapid București (19 puncte).

Fiecare formație va disputa câte cinci meciuri, primele trei clasate urmând să evolueze de trei ori pe teren propriu și de două ori în deplasare. Cele cinci etape vor fi programate pe datele de 4 iulie, 11 iulie, 18 iulie, 25 iulie și 01 august, urmând ca barajul pentru promovarea în primul eșalon să se desfășoare pe data de 05 august.

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

1 COMENTARIU

  1. Daca va juca precum echipa Petrolu Ploiesti in toamna anului 2019 nu se va califica! Trebuie antrenament serios si sa vedem in teren jucatori motivati si bine antrenati pentru a marca goluri! Antrenorul sa le spuna ca fara multe goluri nu se califica nicio echipa! Antrenamentul este la baza fiecarei victorii! Si foarte multa munca si dorinta de a invinge! HAI PETROLU! In liga 1!

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău