În ultimele zile, zvonurile despre viitorul antrenor principal al Astrei au adus în discuţie numele lui Sabău, Pustai, Ilie Stan sau Ciobotariu. Surpriză: oficialii din ,,9 Mai” negociază cu Stelea, fapt confirmat chiar de fostul internaţional.
,,Sunt în tratative cu cei de la Astra, dar rămâne de văzut ce va fi. Sunt pregătit să antrenez şi asta o să se vadă. Nu are de ce să-mi fie frică. O să mă duc să fac lucrurile cum cred eu că e mai bine. În primul rând cu respect pentru investiţia existentă şi pentru toţi oamenii care sunt acolo. Sub nici o formă nu o să încerc să-mi fac ambiţii prosteşti şi să consider că eu le ştiu pe toate, a declarat Stelea pentru DolceSport.