Managerul general al Petrolului, Valeriu Răchită, a ţinut să infirme zvonurile conform cărora le-ar fi cerut străinilor din lot să boicoteze meciul cu Pandurii.
,,Sunt acuzat pe nedrept! Nu am nici un amestec în faptul că o serie de jucători nu au făcut deplasarea la meciul de la Tg.Jiu. Nu îmi arog nici un merit pentru salvarea de la retrogradare, dar să nu se uite că echipa asta a fost făcută de mine. Nu este decât o răutate a celor din jurul clubului sau din interior. Mai mult ca sigur, voi pleca în vară. Vom vedea cui va da dreptate timpul: mie sau celor care mă acuză.”
Oficialul găzarilor nu a comentat situaţia antrenorului Gheorghe Mulţescu, mărginindu-se să afirme că acesta este sub contract cu Petrolul până la finalul actualei ediţii de campionat.