Astra a infirmat calculele hârtiei în fief-ul lui ,,Pinalti’’-ştefan, de unde s-a întors cu trei puncte care îi garantează şederea în prima ligă încă un sezon. Deşi fără jumătate de echipă, ,,spectatorul Rednic, izolat undeva la ,,oficială’’, a găsit formula cu care să întrerupă seria celor patru eşecuri consecutive, apelând la o parte dintre ,,rezervişti’’, cum ar fi Grigore, Nogo, Ricardo, ţigănaşu sau Vădrariu. Moldovenii au început în forţă, dar mingea trimisă cu capul de Gafiţa a întâlnit bara porţii lui Grigore (1). Astra şi-a revenit repede, după care s-a instalat la cârma ostilităţilor.
Spadacio şi-a reamintit că poate juca eficient şi spectaculos, şi-a asumat rolul de lider şi a fost jucătorul decisiv al oaspeţilor. Brazilianul l-a servit pe Bărboianu pentru primul gol (14), pentru ca în minutul 28 să marcheze simplu pentru 0-2. Neamţenii au redus din handicap chiar în debutul părţii secunde prin Muscalu (46), însă trupa din Cartierul de Vest a avut resurse şi inteligenţă să gestioneze rezultatul favorabil, unul care o scuteşte de emoţii înaintea ultimelor două runde.
Ceahlăul: Jovici – Dumitraş (cpt.), Ichim, Viţelaru, Drugă – Achim, Onciu (79 Onciu) – Muscalu, Golubovici, Stana – Gafiţa (59 Pavel). Antrenor: Costel Enache.
Astra: Grigore – Bărboianu, Nogo, Oprsal, J.Morais – B.Pătraşcu, Seto Takayuki (cpt.) – Spadacio (72 De Amorim), Băjenaru (50 Ricardo), Ţigănaşu – B. Rusu (81 Vădrariu). Antrenor: Mircea Rednic
Arbitri: Istvan Kovacs – Micloş Nagy şi Romeo Ghinguleac.
Astra: Grigore – Bărboianu, Nogo, Oprsal, J.Morais – B.Pătraşcu, Seto Takayuki (cpt.) – Spadacio (72 De Amorim), Băjenaru (50 Ricardo), Ţigănaşu – B. Rusu (81 Vădrariu). Antrenor: Mircea Rednic
Arbitri: Istvan Kovacs – Micloş Nagy şi Romeo Ghinguleac.
Cartonaşe galbene: Onciu, Viţelaru / Oprsal, Vădrariu.