iSports Ploiești, cel mai mare club sportiv din Prahova, caută să își îmbogățească activitatea prin deschiderea unor noi secții. Președintele Ionuț Urzeală are în plan extinderea portofoliului în zona handbalului, tenisului de masă sau atletismului, dar nu exclude nici alte discipline.
iSports Ploiești are, în momentul de față, trei departamente, care se ocupă de activitatea extrasportivă, și pe care le pune la dispoziție oricărui antrenor/ club mic care vrea să treacă la nivelul următor:
- Departamentul financiar, care a dezvoltat o aplicație prin care părinții pot plăti direct, fără ca antrenorul să mai fie casier;
- Departamentul de marketing, care creează imagine sportivă, prin constituire de brand și prin storytelling;
- Departamentul Customer Care – un departament inedit, care răspunde la întrebarea „Cât de bun este clubul?”, care are grijă de înscrieri, dar, în același timp, și de nemulțumirile părinților, care sunt preluate prima dată de acest departament și abia apoi, dacă mai e cazul, ajung la antrenor.
”Am dezvoltat toate aceste departamente pentru ca antrenorul să fie doar antrenor, să se ocupe doar de pregătirea copiilor. Performanțele obținute până acum de către toate secțiile noastre ne confirmă că am luat deciziile corecte. Așa că vrem să ne extindem activitatea și căutăm parteneri care să ne împărtășească valorile, etica profesională și modul de lucru”, a declarat Ionuț Urzeală, președintele iSports Ploiești.
Cei interesați pot trimite un plan de lucru pe adresa de mail ionut@urzeala.biz sau WhatsApp 0724 139 353. (P)