spot_img

 

 

- Publicitate -

Costel Lazăr este noul director sportiv al FC Petrolul Ploiești

Data:

costel-lazar-scaled_49069.jpg

Un fost jucător al Petrolului, Costel Lazăr, a revenit la club în calitate de director sportiv, la scurt timp după demiterea președintelui Marius Stan.

- Publicitate -

Comunicatul clubului Petrolul:

Costel Lazăr va ocupa funcția de director sportiv al FC Petrolul Ploiești, revenind, astfel, alături de echipa al cărei tricou l-a îmbrăcat de aproape 100 de ori în Liga I și pe care, de asemenea, a antrenat-o în prima divizie.

„Am primit propunerea în urmă cu două zile, am acceptat fără să stau pe gânduri, iar de astăzi lucrurile au devenit oficiale. Nu pot decât să fiu bucuros, iar singurul meu gând este acela de a face performanță. Trebuie să aducem Petrolul acolo unde a fost și unde îi este locul, adică în prim-planul fotbalului românesc”, a declarat Costel Lazăr.

Spectacol pentru copii, de 1 iunie, la Râfov

Primarul comunei Râfov împreună cu Consiliul Local organizează, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, un spectacol de teatru muzical, interactiv cu multe surprize. Cu ocazia...
- Publicitate -

În vârstă de 57 de ani, actualul director sportiv al „galben-albaștrilor” a ajuns în curtea Petrolului în 1988, punând umărul, atunci, la promovarea în primul eșalon. Au urmat patru sezoane în Divizia A, timp în care a adunat 94 de meciuri și 39 de goluri marcate, evoluțiile sale în tricoul „galben-albastru” aducându-i și două selecții în prima reprezentativă. Și-a continuat cariera de jucător în Israel, la Hapoel Tel Aviv și Shimshon Tel Aviv, pentru ca, după revenirea în țară, să evolueze în eșalonul secund, pentru Steaua Mizil, Poiana Câmpina, AS Ploiești și AS Midia Năvodari.

După încheierea activității de jucător, Costel Lazăr a îmbrățișat-o pe cea de antrenor, aflându-se pe banca Petrolului atât în postura de „secund”, cât și în cea de „principal”, în 2001, în Liga I. Ulterior s-a dedicat muncii de birou, iar, din 2006, a activat la Astra Giurgiu, tot în funcția de director sportiv.

Bine ai (re)venit, Costel Lazăr!

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Comuna din Prahova cu cel mai mic tarif la apă și canalizare

În timp ce operatorul regional de apă și canalizare...

Povestea lui David Stocheciu: Viață salvată, vis împlinit

Îl mai țineți minte pe David Stocheciu, copilul care,...

Ne demolează după ce am plătit impozite la Primăria Ploiești?

Tensiunea atinge cote maxime în rândul locuitorilor de pe...

Stelian Muscalu: „O criză economică majoră poate fi evitată”

Cu o perioadă de aproape doi ani de zile...

De ce nu scapă primarii de Hidro Prahova? Doar unul a reușit

Tarifele mult prea mari, pierderile de apă, dar și...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Sasori: Puști de șapte ani, pe podium la Mondialul de Karate

Un puști de doar 7 ani, din Ploiești, a...

DSP Prahova a sesizat Parchetul pentru criza apei din Breaza

Apa din Breaza rămâne nepotabilă după trei săptămâni de...

Spectacol pentru copii, de 1 iunie, la Râfov

Primarul comunei Râfov împreună cu Consiliul Local organizează, cu...

Ce se va întâmpla cu ploieștenii ale căror case vor fi demolate

Zeci de ploieșteni s-au trezit în situația disperată, de...

Festivalul Cireșelor 2025, la Păulești. Cine concertează

Primăria comunei Păulești organizează în perioada 31 mai -...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Ajutor! Vine Nicușor Dan și îmi schimbă sexul!

Prin mai (foarte) desele mele preumblări pe rețelele de...

Pentru cei care mă întreabă Simion sau Dan? am un răspuns

Au mai rămas câteva zile până la marea finală...

Aș vrea să îl cred pe Simion, dar se opune vehement

Pe cine să mai crezi în ziua de azi?...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Shiro Washi: 24 de medalii mondiale la Campionatul de Karate

În perioada 8-11 mai 2025, în Polonia, la Pulawy,...

Mihaela Trifoi, noua campioană națională la șah rapid

Mihaela Trifoi, sportivă de înaltă performanță legitimată la Clubul...

Cum scapă Petrolul Ploiești de meciul de baraj

Înfrângerile consecutive din ultimele trei etape i-au adus pe...
- Publicitate -

O nouă înfrângere pe Ilie Oană. Petrolul – Oțelul: 1 – 3

Petrolul Ploiești – Oțelul Galați au disputat, luni, pe...

Handbalistele CSJ Prahova, promovare cu suflet în Liga Florilor

Ploieștiul are din nou motive de mândrie! Echipa feminină...

Vanessa Tolea şi Alexandru Petre, campioni naționali

Performanță notabilă obținută de sportivii secției de judo a...

Echipa de handbal a CSJ Prahova, spectacol pe teren

Echipa de handbal a Clubului Sportiv Județean Prahova a...