- Publicitate -

Dezastru pentru lupii galbeni. UTA Arad – FC Petrolul Ploiești:  3-0

Data:

IMG_8237_f8a9c.jpg

Petrolul a încheiat anul cu un eșec drastic suferit pe terenul liderei eșalonului secund, UTA Arad. După un meci pe care ploieștenii l-au abordat, vreme de o repriză, în inferioritate numerică, amfitrionii s-au impus cu scorul de 3-0, prin golurile lui Buhăcianu (70), C. Rus (81) și Al. Ioniță (90+1).

- Publicitate -

Ultimul mare derbi al anului la nivelul eșalonului secund, meciul de la Arad a suscitat, așa cum era de așteptat, un interes deosebit, date fiind și implicațiile sale majore din clasament. Astfel, în ciuda frigului pătrunzător, tribunele micuței arene „Motorul” au fost luate cu asalt, dar jocul, în primele 45 de minute, a fost la fel de înghețat ca și atmosfera de afară. Miza a părut să-și spună cuvântul, ambele echipe au fost destul de temătoare și, în consecință, n-au produs mare lucru pe faza ofensivă. UTA a avut un șut, din 20 de metri, al lui Ursu (17), prins de către Raul, și alte câteva prezențe periculoase în suprafața de pedeapsă, în vreme ce „lupii” au replicat cu un șut al lui Arnăutu (21), ce a trecut peste poartă, și o lovitură de cap a lui Bratu (33), la care mingea a ocolit de puțin colțul scurt.

Dincolo de modul în care a decurs jocul, prima repriză a fost, însă, una cu mult ghinion pentru formația noastră. După ce Țicu a clacat la încălzire, acuzând o durere de spate ce l-a transformat în indisponibil de ultim moment, „lupii” l-au pierdut, încă după primul sfert de oră, și pe Sîrghi, accidentat la rândul său, astfel încât defensiva a suferit, din mers, schimbări majore. Și de parca nu era suficient, chiar înainte de pauză, Arnăutu a văzut cartonașul roșu pentru proteste, așa încât, cu Petrolul rămasă în zece, lucrurile se complicau mult în perspectiva unei părți secunde „de foc”!

Și, așa cum era de așteptat, UTA a ieșit de la vestiare decisă să profite cât mai repede de avantajul numeric, încercând să ducă jocul cât mai aproape de buturile ploieștene. Atacurile au curs în valuri, Avram a rezistat la o deviere nefericită a lui Manolache (53) și la lovitura de cap a lui Ciprian Rus (57), ce a trecut de puțin pe lângă poartă, dar totul s-a prăbușit cu 20 de minute înainte de final, atunci când defensiva petrolistă a fost păcălită de o minge aruncată în adâncime, iar Buhăcianu a profitat și a deschis scorul cu un șut din interiorul careului!

- Publicitate -

Din acel moment, totul devenea cât se poate de simplu pentru amfitrioni, așa încât golurile desprinderii, marcate de către Ciprian Rus (81), cu un șut sub transversală expediat de la zece metri, și Alexandru Ioniță (90+1), după o pasă a aceluiași Rus, au venit firesc, UTA confirmându-și, astfel, poziția din fruntea clasamentului.

Petrolul încheie anul cu cea de-a cincea înfrângere stagională și, cu 31 de puncte, iernează pe poziția a opta, la șase puncte de locurile ce duc direct în primul eșalon și la patru de baraj. sursa. fcpetrolul.ro

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Accident în Ploiești. Un șofer de 27 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs, miercuri seară, la intersecția...

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...
- Publicitate -