Petrolul a încheiat nedecis, 0-0, primul amical al anului, disputat în compania echipei CSM Câmpina, din Liga A Prahova. Partida a fost găzduită de stadionul ,,Poiana” din Câmpina şi s-a disputat în prezenţa a circa 400 de spectatori. Petrolul (repriza I): Valincius – Buleică, Basso, M.Tudor, P.Stoica – Surugiu, Mustivar, Fl.Dumitru, Buhuşi – Voican, Roman.
Petrolul (repriza a II-a): Valincius (70 Oprea) – Străuţ, Negru, Melinte, Borza – Ki Dong Ming, Bărbulescu – Opriţa (64 Kang Hyo Il), Stojimirovic, Lee Sin Ho – Komazec.
Zimmermann şi Enescu nu au fost utilizaţi, în vreme ce sârbului Petrovic i-a fost reziliat contractul la cerere, acesta invocând probleme de ordin personal.
Petrolul va juca alte două partide amicale: vineri, la Braşov, cu Corona, din localitate, şi sâmbătă, de la ora 11:00, pe ,,Ilie Oană”, cu divizionara secundă Juventus Bucureşti.
La finalul partidei, Valeriu Răchită a declarat că ,,rezultatul este unul echitabil, deşi noi am avut marile ocazii de gol. Nu m-a interesat scorul, ci să-i văd la lucru pe jucătorii nou sosiţi. Din cei 8 jucători noi sper ca 3 să continue cu noi. Coreenii… au arătat că le place fotbalul, dar nu cred că sunt soluţii pentru echipă în acest moment. Din păcate, s-a accidentat Opriţa, dar astea sunt condiţiile când jucăm cu echipe mici, ai căror jucători vor să se autodepăşească în aceste meciuri. Defensiv stăm bine, problema noastră este în faza de atac, unde căutăm încă soluţii. Mai aşteptăm jucători, însă după 31 ianuarie, când se va încheia perioada de transferuri în alte campionate.”
Cum ți se pare subiectul?