Legiunea portugheză face legea la Astra din această iarnă. Managerul sportiv Mario Branco a prezentat noul staff tehnic al echipei: Antonio Conceicao (antrenor principal), Luis Manuel Alves Baltazar (secund), Joao Renato Marques Silva (preparator fizic). Lusitanilor li se vor adăuga şi doi tehnicieni români: Valentin Sinescu (secund) şi Silviu Lung (antrenor cu portarii).
Branco a declarat că ,,obiectivul echipei este o clasare în prima jumătate a ierarhiei Ligii I şi pregătirea sezonului viitor. ”
Noul responsabil tehnic al Astrei, Toni Conceicao, a declarat: ,,Vreau să construiesc o echipă competitivă, care să joace fotbal. Tot ce pot să promit acum este că se va lucra cu profesionalism şi într-un climat de disciplină. Nu ştiu cine va fi liderul echipei, deocamdată, lider voi fi eu. Este posibil să schimb sistemul, dar mai întâi trebuie să analizez ce jucători am. După ce lotul va fi fixat, vom decide ce sistem aplicăm. În primul rând, vreau să le transmit jucătorilor filosofia mea de joc.” Conceicao nu este un admirator al stilului de joc al conaţionalilor de la Benfica sau Porto, declarând că-i place Barcelona.
La primul antrenament din acest an nu au luat parte Măţel, aflat în recuperare, N’Doye, învoit, în vreme ce Strătilă şi Matei au fost transferaţi la Dinamo.
Lotul prezent la reunire:
S.Lung, Lungu, C.Grigore, Vârtopeanu, Gavrilaş – Mihalache, Goian, Găman, B.Miguel, Nogo, Oprsal, Junior Morais, Bărboianu, Ţigănaşu, Pătraşcu, Ologu, Seto Takayuki, Băjenaru, Stan, Budescu, Udoji, Vădrariu, William de Amorim, Tigoianu, Rusu, Fatai, Lukacs, Miranda.
Astra va susţine două stagii de pregătire în Antalya: între 15 – 26 ianuarie şi 5 – 18 februarie.
Cum ți se pare subiectul?